Credința, o puternică manifestare

Din totdeauna oamenii au avut o puternică înclinație spre credință. De regulă privim credința doar prin prisma unui fel de religie ce implică o divinitate, însă credința are ca bază orice ideologie, având implicat sau nu divinitatea.

În numele unor idei (credințe) oamenii s-au lăsat uciși sau au ucis. Alții au recurs la persecutarea, izolarea, expulzarea confraților lor care nu erau pe aceeași lungime de unda cu felul în care ei înțelegeau sau se manifestau în anumite cazuri. De fapt și în prezent în multe zone ale lumii unde toleranța nu a fost promovată, cei care nu rezonează în ideologie (credință) cu majoritatea vor avea de suferit. La polul opus au fost și mereu vor exista oameni care se vor izola oarecum de restul, pierzând din avantajele oferite de societate, din cauza unor credințe diferite.
În momentul în care o ideologie pe care o putem numi credință reușește să cuprindă mintea și sentimentele unei persoane ceva straniu se petrecere în mintea individului. Acesta va căuta sau nu dovezi noi pentru a își susține credința și în același timp va ignora orice idee străină de ceea ce percepția lui îi spune că este adevărat și real. Și indiferent de dovezile pe care le-ar putea primi, indiferent de cât de logice ar fi, el le va ignora. Această capcană a înrădăcinarii unor credințe în mintea unui individ pare a fi modul în care mintea umană încearcă să găsească locul individului în lume.
Ar fi greșit să considerăm faptul că ideologia sau credința este ceva greșit. Toți suntem oameni și cu toți credem în ceva, unii în divinitate, alții în știința, alții în umanism, alții în lucruri mai puțin interesante, alții în dezinteres. Da în dezinteres, prin faptul că în ideologia lor nimic nu este mai important decât prezentul. Dar fiecare om crede în ceva. Și este un fenomen pur și simplu normal și minunat. Eliminând manifestările violente desigur.