Skip to main content

Posts

Showing posts from December, 2018

Cum să te vindeci de depresie

In afară de cazurile extrem de grave ale acestei boli, cazuri ce țin mai mult de neuropsihiatrie, cei mai mulți bolnavi de depresie se pot vindeca dacă chiar își doresc asta. De cele mai multe ori depresia apare în momentul în care psihicul a obosit să mai spere. Speranța aproape decedată aduce cu sine depresia. Și ajungând în depresie sufletul uman nu se mai poate bucura de nimic, tot ceea ce vede este cenușiu spre negru, nimic nu mai place, nimic nu mai este demn de dorit, nu mai există nimic pentru care să lupte sau să spere. Pe strada mea există câteva case cu chiriași (share house). În ziua de Crăciun muzica tare și grătarele sfârâiau nu la cei care dețin o casa proprietate, ci la chiriași. Pare ilogic, dar... Am putea spune că acei chiriași și-ar fi putut plânge de milă. Prin comparație cu ceilalți ei nu au o casă a lor, lună de lună trebuie să plătească chiria, nu au condiții... Și totuși găsesc puterea să se bucure.          Acest lucru se traduce prin faptul că poți fi

Teoria conspirației pe scurt

Ce este teoria conspirației? O teorie a conspirației este o ipoteză neverificată avansată de un individ sau un grup de indivizi, cu scopul de a comunica o informație drept veridică, demascând o conspirație care ar ascunde acest presupus adevăr.  Sursa Wikipedia  În fapt orice teorie care contrazice teoriile sau informațiile oficiale este o teorie a conspirației. Cele mai cunoscute teorii ale conspirației sunt: * Atentatele de la World Trade Centre a fost capodopera CIA * Bomba atomică nu există * Vaticanul, Iluminatii, Masonii, Iezuiții și Sioniștii conduc lumea din umbră * Kennedy a fost asasinat la ordinul agențiilor secrete americane * Încălzirea globală este o înșelătorie pentru a fura bani legal * Pământul este plat și călătoriile în spațiul cosmic sunt false * Pentagonul deține arme secrete cu care controlează vremea * Mafia petrolului blochează apariția mașinilor electrice * Guvernul SUA ascunde extratereștrii Etc.

Un copil fericit are o mămică ce îi zâmbește

Cea mai frumoasă imagine din lume este aceea a unei mame ce zâmbește la fiul sau fiica ei. Și nu zâmbetul fals , căci imediat va fi simțit de copil. Cel puțin până la 4-5 ani, copii receptează mai repede emoțiile decât informațiile. Si dacă mama este fericită că este mamă, dacă își iubește cu adevărat copilul și îi comunică acest lucru prin zâmbet, copilul va fi fericit, se va dezvolta armonios atât fizic cât și spiritual.

Să nu lipsească niciodată din casă: mere, banane și portocale

O viață sănătoasă înseamnă consum de fructe. Și există o sumedenie de fructe. Dar cele mai complexe, care au necesarul de vitamine și minerale sunt: portocale, mere și banane. Consumate zilnic ne oferă sănătate . Și sănătatea este mai bună decât aurul. Hai să trăim sănătos !