Potrivit oragnizatiri Salvati Copiii cauzele pentru care cei mai multi copii sunt neglijati sau abuzati sunt saracia si lipsa educatiei parintilor.
De asemenea promiscuitatea si lipsa suportului din partea statului sunt si ele cauze determinante.
De asemenea promiscuitatea si lipsa suportului din partea statului sunt si ele cauze determinante.
Caracteristici ale adultului victimă/familiei: nivel educaţional scăzut, experienţă traumatică în copilărie, consum de alcool, droguri, vârsta mică a mamei la naşterea primului copil, probleme de sănătate mintală, privare de libertate a unuia dintre părinţi/membru de familie, dizabilităţi sau boli cronice, empatie faţă de agresor, instabilitatea structurii familiale, număr mare de copii în familie, monoparentalitatea, violenţă în familia de origine, izolarea de familie şi de prieteni, niveluri înalte de exprimare a furiei şi impulsivităţii, aşteptări nerealiste în privinţa copiilor, reacţie agresivă la stres, frecvenţă ridicată a mutărilor dintr-un loc în altul, absenţa modelelor civice ş.a.
Caracteristici socioculturale: sărăcie, şomaj, convingeri culturale privind autoritatea bărbaţilor, toleranţă crescută faţă de violenţa în familie, deţinerea de arme, violenţa instituţională, violenţa societală, violenţa din domeniul audio-vizual. sursa salvatiicopii.ro