Doctor Who – Recenzie sezoanele 1-6
Un serial de televiziune produs de BBC, un serial SF. Primul episod pe care l-am vazut, a fost din intamplare, era episodul 12 din sezonul 4 (The Stolen Earth). Nu am inteles absolut nimic din acest episod, insa m-a intrigat, asa ca am continuat cu urmatorul episod, pentru ca episodul 13 este o continuare directa a episodului 12.Apoi am decis sa vad de la inceput acest serial. L-am gasit pe net si am inceput urmarirea lui. Am inceput cu seria 1, episodul 1, si au continuat celelalte episoade si serii (sezoane). Pot spune clar ca de la episodul 3 din seria 1 am fost acaparat de serial, si bineinteles ca si de personaje.
In sezonul 2 apare un alt doctor,cu care ne vom obisnui din prima. Zambetul sau, felul sau de a merge, vorbi, actiona, etc. David Tennant – rolul doctorului i-a cazut ca o manusa.
Rose Tyler, prima insotitoare a doctorului in calatoriile sale in spatiu si timp. Despre Rose Tyler putem spune, asa cum si filmul ne sugereaza, ca este o tanara simpla, fara prea multe alternative de viitor, Doctorul fiind pentru ea o adevarata revelatie.
Calatorind cu Doctorul, fiind alaturi de el mai mult decat chiar Doctorul si-ar fi dorit, Rose se indragosteste de el dincolo de orice inchipuire. Si cand intreg Universul este in pericol, cand Rose ramane blocata intr-un univers paralel, pentru ea a fost cea mai neagra zi din viata ei. Ea spuna atunci: “ziua cand am murit“.
Mai mult de atat, chiar Doctorul s-a indragostit de ea, mai mult decat de orice alta femeie pamanteana, si pentru a mai vedea-o inca o data s-a dus cu masinaria sa splendida (TARDIS) langa o supernova, doar pentru a putea realiza un contact vizual de cateva minute. I-a spus chiar ca o iubeste, desi ultimul cuvant (iubesc) nu a mai ajuns pana la Rose caci Universurile s-au sigilat.
Insa acesta nu este sfarsitul, Rose va mai avea conact cu Doctorul inca de cateva ori. Din pacate, doar in momente delicate, in situatii grave, cand intreaga creatie este in pericol.
A doua insotitoare a Doctorului este Martha Jones, doctora. Insa Marta nu va fi niciodata la nivelul preferatei Doctorului: Rose, pentru ca Rose reprezinta mult mai mult decat dragostea lui, o dragoste imposibila de altfel intre o pamanteanca – humanoida – si un stapan al timpului cum este el. Doctorul se poate regenera, trupul sau, desi el spune la un moment dat ca simte cum moare in timpul regenararilor, si altcinava ii i-a locul – subiect bun de dezbatut de comunitatea stiintifica si obiect de studiu pentru toti ce ce iubesc filozofeala.
Martha Jones merge cu Doctorul prin zeci de locuri, insa la un moment dat ea decide ca este timpul sa traiasca printre pamanteni, cu familia, si sa lupte pentru apararea Pamantului. Dovada a faptului ca doar cei ce nu au ce pierde sunt subjugati total de dragostea pentru cel ce ofera mai mult decat si-au imaginat vreodata.
A treia insotitoare a Doctorului este Donna Noble. Ca si in cazul lui Rose, viata Donnei este plictisitoare, foarte plictisitoare. Insa Donna are un destin maret de implinit, daca putem folosi acest cuvant (destin).
Donna este insa si un pic cam tarancuta, cultura sa generala fiind una sub nivelul mediu. Cu toate acestea ea va ajunge, fie si pentru pret de o zi, cea mai importanta femeie din Univers: Doctor-Donna, pentru ca pentru o zi, o singura zi, Donna va deveni parte om – parte stapan al timpului. Din pacate metacriza intre un om si un stapan al timpului este imposibila iar Doctorul este nevoit sa ii stearga memoria, si anume tot ce tine de el.
Astfel Donna revine iarasi Donna cea plictisitoare. Insa inainte de a isi pierde memoria, Donna, avand in mintea sa constiinta unui stapan al timpului, intelege faptul ca a pierdut totul, .. ar fi facut orice – insa era imposibil.
Despre Donna Noble Doctorul spune: “…Si pret de cateva ceasuri, ea a fost cea mai importanta femeie din Univers. Datarita ei exista lumi in Univers, lumi ce traiesc in lumina si care ii canta..”
… I just want you to know, there are worlds out there, safe in the sky because of her. That there are people living in the light, and singing songs of Donna Noble. A thousand, million light years away. They will never forget her — while she can never remember. … But for one moment… one shining moment… she was the most important woman in the whole wide universe. ..Putem spune ca cineva, de valoarea Doctorului, luand langa el pe un om, fie el cat de slab sau ingust la minte, il transforma intr-un diamant (o imagina slaba, dar frumoasa a ceea ce poate face Dumnezeu dintr-un om slab si pacatos).
Fara Donna langa el Doctorul comite cateva greseli grave incercand sa controleze destinul (timpul deja scurs – evenimentele fixe din istorie). Si recunoaste acest lucru: “fara Donna am facut greseli mari” – si lacrimeaza, rare ocazii cand face el acest lucru (cum a mai lacrimat in ziua cea mai neagra a Rosei Tylor).
Si moartea va ciocani de 4 ori.
Asa a sunat profetia OD, si asa a fost. Nu de unde si-a imaginat Doctorul, de la compatriotul sau tot stapan al timpului ce auzea bubuituri in cap (patru la numar, sacadate), ci de la bunicul Donnei. Dar, asta e viata, Doctorul se mai sacrifica inca o data pierzandu-si viata.
Ii mai revede odata pe cei dragi stiind ca un alt Doctor va veni in locul sau, un alt trup, un alt om (individ – nu neaparat fiinta umana), chiar daca va avea memoria stapanului timpului.
Astfel Doctorul moare si in locul sau vine un altul (Matt Smith). Un personaj extrem de ciudat pentru cine a urmarit episoadele anterioare, un fel de pampalau. Numai ca, dupa un timp te obisnuiesti cu el, si ai impresia ca filmul este turnat dupa el, nu el se muleaza dupa scenariu.
In seria (sezonul) 5 si 6 avem mai multe personaje: Amelia Pond, Rory, River Song, si capitanul Jack (despre care s-a lasat sa se creada ca undeva in viitor el va deveni Fata lui Bo).
Mai multa aventura in seriile 5 si 6, dar si mai multe incurcaturi, o parte din ele descurcandu-se spre finalul sezonului 6.
In serial avem de-a face cu tot felul de tehnologii ciudate (tessalecta – o masinarie cu chip de om in care incap sute de oameni miniaturizati), daleks – o rasa extratereste ce uraste pe toata lumea, cyborg men, etc..
Amelia Pond, fata ce a asteptat … 12 ani. Fata cu o crapatura in zid, probabil din lipsa de alte idei, insa scenaristii au scos-o pana la urma la capat.
Amelia Pond, mama lui River Song – femeia ce se marita cu el si care il omoara pe Doctor, acel punct fix din istorie. River Song se intalneste cu Doctorul in sens invers scurgerii timpului, ceva extraordinar in cadrul filmului. In prima intalnire a Doctorului ce ea – si ultima a ei cu Doctorul, in Libraria uriasa invadata de umbranoizi, River Song moare salvand pe toti cei din biblioteca, dar Doctorul o salveaza digital.
River Song – fata Ameliei Pond. Pentru ea Doctorul a pornit la razboi: “Good Man goes to war”. River nu vine la acest razboi de proportii galactice unde Doctorul arunca in aer o intreaga flota militara a robotilor doar pentru a isi expune opinia. River a fost invitata, asa cum au fost invitati la razboi de partea Doctorului toti cei ce ii erau datori intr-un fel sau altul, si erau extrem de multi, dar ea nu vine, pentru ca era ziua cand Doctorul va afla cine este ea: fiica Ameliei si a lui Rory, copil conceput in Tardis in vortexul temporal, un stapan al timpului.
Acesta este motivul pentru care “tacerea” – ordin religios – o rapeste si o transforma intr-o psihopata cu scopul fix de a il ucide pe Doctor, lucru ce nu se va intampla decat pentru imagine. River chiar renunta la regenerarile trupului ei pentru a il salva pe Doctor, o alta imagine a ceea ce putea Doctorul sa faca, cum facuse cu multi altii – modelarea caracterului.
Filmul are multe de spus, de aratat, imagiatie de aprins si frau liber pentru speculatii. Nu trebuie sa luam de buna calatoria in timp, cel putin nu in trecut, insa de dragul filmului putem folosi imaginatia.
Serialul ofera inca multe altele, merita deci vizionat. Si pentru cine nu il intelege din prima, o poate face inca o data, si garantat va descoperi multe lucruri ce nu le-a observat in cadrul primei vizionari.
Vizionare placuta, deci!