Cei doi baieti de la ferma Marra s-au culcat tare tristi. De doua saptamani nu se putusera juca afara caci frigul, ploaia si noroiul ii impiedica.
Dimineata cel mic se trezi primul, si conform obiceiului sau se aseza pe glaful geamului sa priveasca afara. Si nu mica ii fu surprinderea cand totul in fata sa era alb. Un alb imaculat.
-Zapada! isi excala el incat, caci nu dorea sa deranjeze somnul mamei lor. Merse repede la fratiorul sau si il trezi. “Vino, vino repede!” si ii arata pe geam.
Amadoi repede iesira afara in zapada si incepura a se zbengui ca niciodata, caci multa energie mai aveau dupa izolarea de doua saptamani.
Cam dupa o jumatate de ora se trezi si mama lor. Se uita in camera lor si nu erau. Ii cauta prin casa, si nu erau. Iesi afara si ii vazu: rosii ca racul. Alerga intr-un suflet la ei, ii lua cu forta si ii baga in caza. Le trase si vreo doua la fund, iar copiii plangand urlau ca din gura de sarpe, nu pentru chelfaneala ci pentru ca intrasera in casa.
La cam 3 ore dupa au inceput problemele, una dupa alta: febra, dureri de cap, de ochi, de urechi, de gat, nasul curgea si tremurau ca varga de frig desi stateau langa soba incinsa. Astfel, o saptamana intreaga au zacut, iar cand li s-a ameliorat boala si au putut iesi in sfarsit afara zapada se topise deja. Doar ici, colo, ceva palcuri de zapada ramasa. Mare tristete a apucat pe cei doi copii, si nu le venea nici sa manance de suparare. Noroc ca mama lor a intuit supararea si le facuse placinte cu mere – placerea lor.
Seara s-au culcat suparati, foarte suparati. Si pana sa adoarma se rugau: “Domane, tu ne-ai dat zapada Ta binecuvantata, dar noi nu am fost cuminti si nu am putut sa ne bucuram de ea. Doamne, daca vrei sa ne ajuti, mai trimite odata zapada, si promitem ca vom fi cuminti! Amin!”
Dimineata urmatoare cand s-au trezit parca nu indrazneau sa privesca pe geam. Si cand in final s-au uitat: Zapada! Multa zapada. Acum aveau deja lectia invatata. S-au dus la mama lor si a rugat-o sa ii imbrace gros, sa le puna manusile de lana si asa au iesit afara multumind lui Dumnezeu pentru Zapada si mamei lor pentru ca le-a permis sa iasa afara. Si toata ziua, cate o jumatate de ora urmata de pauze de o ora s-au jucat in zapada si au fost extrem de fericiti. Seara cand a venit tatal lor au facut un mare om de zapada si cand s-a intunecat au mers la culcare epuizati de oboseala dar fericiti.
poveste scrisa de Petre Emil
Dimineata cel mic se trezi primul, si conform obiceiului sau se aseza pe glaful geamului sa priveasca afara. Si nu mica ii fu surprinderea cand totul in fata sa era alb. Un alb imaculat.
-Zapada! isi excala el incat, caci nu dorea sa deranjeze somnul mamei lor. Merse repede la fratiorul sau si il trezi. “Vino, vino repede!” si ii arata pe geam.
Amadoi repede iesira afara in zapada si incepura a se zbengui ca niciodata, caci multa energie mai aveau dupa izolarea de doua saptamani.
Cam dupa o jumatate de ora se trezi si mama lor. Se uita in camera lor si nu erau. Ii cauta prin casa, si nu erau. Iesi afara si ii vazu: rosii ca racul. Alerga intr-un suflet la ei, ii lua cu forta si ii baga in caza. Le trase si vreo doua la fund, iar copiii plangand urlau ca din gura de sarpe, nu pentru chelfaneala ci pentru ca intrasera in casa.
La cam 3 ore dupa au inceput problemele, una dupa alta: febra, dureri de cap, de ochi, de urechi, de gat, nasul curgea si tremurau ca varga de frig desi stateau langa soba incinsa. Astfel, o saptamana intreaga au zacut, iar cand li s-a ameliorat boala si au putut iesi in sfarsit afara zapada se topise deja. Doar ici, colo, ceva palcuri de zapada ramasa. Mare tristete a apucat pe cei doi copii, si nu le venea nici sa manance de suparare. Noroc ca mama lor a intuit supararea si le facuse placinte cu mere – placerea lor.
Seara s-au culcat suparati, foarte suparati. Si pana sa adoarma se rugau: “Domane, tu ne-ai dat zapada Ta binecuvantata, dar noi nu am fost cuminti si nu am putut sa ne bucuram de ea. Doamne, daca vrei sa ne ajuti, mai trimite odata zapada, si promitem ca vom fi cuminti! Amin!”
Dimineata urmatoare cand s-au trezit parca nu indrazneau sa privesca pe geam. Si cand in final s-au uitat: Zapada! Multa zapada. Acum aveau deja lectia invatata. S-au dus la mama lor si a rugat-o sa ii imbrace gros, sa le puna manusile de lana si asa au iesit afara multumind lui Dumnezeu pentru Zapada si mamei lor pentru ca le-a permis sa iasa afara. Si toata ziua, cate o jumatate de ora urmata de pauze de o ora s-au jucat in zapada si au fost extrem de fericiti. Seara cand a venit tatal lor au facut un mare om de zapada si cand s-a intunecat au mers la culcare epuizati de oboseala dar fericiti.
poveste scrisa de Petre Emil
Comments