A fost odată, într-o pădure, Un moş bătrân cu baba lui Trăiau săraci ca vai-de-lume, În adâncimea codrului. Moşneagu-n-aştepta nimica El numai moartea şi-o dorea, Dar baba ar fi vrut să aibă Un suflet tânăr lângă ea. „Să fie un copil cuminte, Un căţeluş sau un pisoi, Că vreau s-aud şi eu cum suflă O altă viaţă lângă noi.” Aşa ofta săraca babă, Dar moşul nu mai vrea nimic: „Ce-mi trebuie o grijă nouă? Sunt pre bătrân şi prea calic.” Dar domnul se-ndură de babă Şi-un pui de cerb i-a dăruit. Un pui de cerb, cu stea în frunte, Gonit din codru şi rănit. Săgeata-i străpunsese gâtul – Din rană sângele-i curgea Şi lacrimi mari picau din ochii Frumoşi, rotuzi ca o mărgea. L-a sărutat pe frunte moşul, Miloasă baba l-a spălat, L-au îngrijit cu grijă mare Şi cerbul mi l-au vindecat. Era frumos şi blând săracul, Zburda mereu din loc în loc, Venise ca o vrajă nouă De tinereţe şi noroc. Întinereau văzând cu ochii Moşneagul şi cu baba lui – Şi se făcuse lumi...