Nu exista in lumea noastra macar un singur om care sa se fi nascut mare, matur, adult. Toti au fost candva bebelusi, apoi copii, apoi tineri….Toti oamenii au avut un camin provizoriu in pantecele mamicilor lor. Si acolo, feriti de orice pericol, aparati de ingerasii sfinti, s-au dezvoltat de la un simplu embrion, si au crescut pana in ziua cand fiind suficient de mari trebuiau sa paraseasca locuinta.
Apoi, odata cu primele secunde ale vietii, au inceput sa descopere o lume nou. La inceput firav, fara a realiza trecerea dintr-o lume in alta, apoi mai indraznet, si tot asa.
Copiii sunt fintele gingase, naive, iubitoare si fara vina ce odata intrate in lumea noastra trebuiesc aparate si educate pentru a isi lua locul in societate. Iar responsabilitatea cresterii, protejarii si educarii lor revine parintilor. In unele cazuri parintii sunt iresponsabili, si datorita lor copiii – viitori oameni maturi, nu se vor incadra perfect in societate. Multi copii lasati in voia lor ajung viitorii locuitori ai puscariilor. Altii se sinucid, altii…
Copiii sunt fara aparare in fata miilor de pericole, pericole fizice si psihice. Daca toti parintii ar fi macar pe jumatate din cat ar trebui sa fie de parinti, cu siguranta ca in lumea noastra viata ar fi mai frumoasa, cu oameni intelegatori, pacifisti, iubitori, responsabili.
cuvinte cheie: copii, dependenta, familie, nevoie, parinti, societate, viata, opinii
Comments