Si chiar daca ar fi doi oameni ce ar fi asemanatori la chip, tot nu ar fi asemanatori si la gandire. Traim intr-o lume plina de oameni diferiti, diferiti in masura mai mica sau mai mare.
Dar de ce suntem diferiti, de ce nu am fi toti la fel? In felul acesta nu am mai rade unul de altul, de defectele altora, nu am mai omagia pe unii si marginaliza pe altii, caci am fi toti la fel, unul si acelasi.
Si totusi, sincer: nu ne-am plictisi? Zi de zi sa vedem aceleasi fete, a noastra. Fata noastra transpusa la mii si milioane de oameni. Si aceeasi gandire, gandirea noastra in toti oamenii. – Ar fi ca si cand pe planeta noastra ar exista un singur om: eu, si eu as fi multiplicat de “n” ori. Toti aratand la fel si gandind asemenea.
Ar fi normala o asa lumea? Poate ca la o prima impresie si sub influenta gandurile negre datorita unor dezamagiri in relatiile cu alti oameni am fi tentati sa credem ca o lume plina de “eu” ar fi o lume perfecta. Ralitatea insa este alta, dupa un timp ne-am plictisi de “noi” si am ajunge sa ne sinucidem in masa.
Interactiunea cu alti oameni ar fi inexistenta, pentru ca lumea ar fi de fapt o singura persoana pozotionata in locatii diferite, atat. Faptul ca locatia (mediul) ar influenta oarecum deciziile viitoare ale unui om (eu) … deja intra la nivelul de SF.
Traim intr-o lume diferita, si am putea fi fericiti. “Unitate in diversitate”, acesta ar fi secretul fericirii. Acceptand langa noi oameni ce nu sunt la fel de bogati, inteligenti, frumosi, sanatosi sau puternici ca si noi, si invatand si pe copiii si nepotii nostrii sa o faca. Incercand sa fim noi mai buni vom schimba lumea in mai bine, caci pentru a schimba lumea trebuie sa incepem cu noi.
Inaintea lui Dumnezeu si a Legii oamenii sunt egali. In fata vicisitudinilor oamenii sunt egali. In fata mortii oamenii sunt egali. De ce nu am fi si in restul vietii?
Comments