Skip to main content

Cum să te vindeci de depresie

In afară de cazurile extrem de grave ale acestei boli, cazuri ce țin mai mult de neuropsihiatrie, cei mai mulți bolnavi de depresie se pot vindeca dacă chiar își doresc asta.

De cele mai multe ori depresia apare în momentul în care psihicul a obosit să mai spere. Speranța aproape decedată aduce cu sine depresia. Și ajungând în depresie sufletul uman nu se mai poate bucura de nimic, tot ceea ce vede este cenușiu spre negru, nimic nu mai place, nimic nu mai este demn de dorit, nu mai există nimic pentru care să lupte sau să spere.

Pe strada mea există câteva case cu chiriași (share house). În ziua de Crăciun muzica tare și grătarele sfârâiau nu la cei care dețin o casa proprietate, ci la chiriași. Pare ilogic, dar...
Am putea spune că acei chiriași și-ar fi putut plânge de milă. Prin comparație cu ceilalți ei nu au o casă a lor, lună de lună trebuie să plătească chiria, nu au condiții... Și totuși găsesc puterea să se bucure.
         Acest lucru se traduce prin faptul că poți fi fericit și în sărăcie, dacă vrei.

Cei mai mulți oameni luptă din răsputeri pentru o viață mai 'bună', mai mult confort, mai multe avantaje, uitând în felul acesta să se bucure de viață.

Un caz extrem de răspândit în rândul celor bolnavi de depresie o reprezintă situația fără ieșire. De cele mai multe ori familia sau apropiații cauzează apariția bolii.
               Când observi că ai mâinile și picioarele legate, că geamurile și ușile sunt zăvorâte -> începe depresia.
Și granița este atât de subțire încât de multe ori cei de lângă nici nu observă.

Există enorm de multe motive pentru apariția depresiei, și tot atât de multe remedii. Doar că pentru fiecare caz există un număr limitat de remedii.
   Eu personal am fost în depresie. Și pot spune că 90% m-am vindecat.
Cu greu. Încercând tot felul de tratamente și remedii.

Cum am scăpat eu de depresie


După o perioadă în care nimic nu a mers bine (vreo 2 ani), într-o țară cu o climă deprimantă (UK), departe de familie, îngropat în datorii, cu un job de rahat și fără o rază de speranță către un viitor mai luminos - am cedat. Poate că și temperamentul meu Melancolic Sanguin, mai mult melancolic, și-a pus amprenta.

Decăderea psihică de la optimist plin de vise până la beznă în orizont a avut loc ușor, ușor, treptat, fără a realiza ce mi se întâmplă.

Foarte mulți factori au contribuit la așezarea depresiei în viața mea, prea mulți pentru a putea să mi-i amintesc pe toți. Voi enumera totuși câțiva:

  • lipsa odihnei
  • clima
  • jobul
  • datoriile
  • condițiile din casa închiriată
  • așa zișii prieteni
  • dezamăgirile
  • comparația cu cei care au reușit
  • planurile de care s-au ales praful
  • depărtarea de familie și copii
Depresia, această boală, avansează tăcut de la zero spre infinit. Și abia când boala este "stăpână", când înseși chimia creierului este alterată, abia atunci realizezi că ești bolnav.

Problema însă, în cazul multor persoane ca și în cazul meu, este că nu vrei să recunoști.   Eu nu am vrut să accept că sunt bolnav. Și asta până în ziua când am căzut.

Simptomele: roșeață persistentă a feței, gol în stomac (asemănător cu ceea ce simți când pierzi ființa dragă), lipsa somnului, lipsa poftei de mâncare, slabiciune, sentimentul de inutilitate, pesimism sumbru, pierdere masivă în greutate. - acestea au fost simptomele mele.

Cu aceste simptome plus stări de leșin am mers la medic. Acesta mi-a prescris CITALOPRAM și trei săptămâni de concediu. Am urmat acest tratament cam două luni. Apoi am revenit în România și nu am mai avut rețetă așa că am abandonat tratamentul.

În acest moment am început să caut alte remedii, psihologice.
În următoarele săptămâni m-am documentat despre depresie. Nu am fost prea încântat de sfaturile specialiștilor, asa că am decis să creez eu însumi un remediu. Unul simplu: optimismul forțat.

Da! M-am forțat să devin optimist. Părea simplu, ca idee. 
Am realizat planuri noi pentru viitor, planuri realizabile, pentru a nu mă dezamăgi. Mi-am găsit un job aici în țară și am început să ies cât mai des cu familia în oraș (parcuri în special).
     Și am observat o îmbunătățire. Cel puțin golul din stomac și roșeața de pe față au început să dispară.
Eram pe drumul cel bun.

Observând cum oameni diferiți în situații similare reacționează diferit am decis să reacționez și eu diferit la impulsurile "normale".
Astfel am început să adopt o nouă filosofie de viață.

Mi-am făcut o listă cu lucrurile pentru care pot să fiu bucuros. Și lista s-a lungit cu fiecare detaliu, indiferent de cât de mic era.
Apoi am făcut o listă cu lucrurile care îmi lipseau. Deprimant moment!  Dar mi-am luat inima în dinți și am început să tai din acea listă toate lucrurile fără de care aș putea trăi totuși bine merci. Și lista a devenit foarte scurtă.
Știu! Pare o prostie. Dar chiar a funcționat.

Următoarea etapă a fost să caut cât mai multă veselie.
Am primit un sfat bun de la cineva. Și suna cam așa:
   " Renunță la filme dramă, muzică tristă și știri triste!
     În locul lor, comedie și divertisment!"

Ehe! Și aici este o problemă. Pentru că putem cădea dintr-o extremă în alta. Un fel de din lac în puț.
Am început să urmăresc pe YouTube emisiunea iUmor. Doar că umorul lor nu poate fi numit umor sănătos. Vulgaritate și bășcălie de mahala. Atât. Am încercat și alte emisiuni și programe de genul... Singurul ok mi s-au părut Las Fierbinți.

Așa s-a născut ideea genială cu care am avansat mult de tot pe drumul spre vindecare. Și anume să împușc doi iepuri dintr-o lovitură.
Aveam nevoie de divertisment pentru a imi menține buna dispoziție. Și aveam nevoie de un plan pe teren lung.
Astfel am reactivat un blog al meu mai vechi, și l-am redenumit: Lumea Scenă de Parodie.
Prin acest blog în loc să ascult sau citesc pamfleturile altora le clădesc eu însumi.

Acum două luni am început să scriu pe el. Mult, mult de tot. Peste 400 de articole. Am renunțat la FB, Insta. și Mess.
Și vindecarea mea depășește 90%

Sunt convins că și tu dacă ești în depresie poți să te vindeci. 
Trebuie să conștientizezi ce anume produce depresia ta, să te debarasezi în limitele posibilului de tot ceea ce dăunează sănătății tale sufletești, și să începi primul pas al procesului de vindecare prin forțarea minții să vadă lucrurile frumoase din viața ta.






Comments

Popular posts from this blog

Țări care încep cu litera M

Cunoaște lumea! Lista țărilor lumii, cu litera M Macau,  Macedonia,  Madagascar,  Malawi,  Malaezia,  Maldive,  Mali,  Malta,  Martinique,  Mauritania,  Mauritius,  Maroc,  Mayotte,  Mexic,  Monaco,  Mongolia,  Montserrat,  Mozambic,  Muntenegru

Țări care încep cu litera R

Cunoaște lumea! Lista țărilor lumii, cu litera R  Regatul Unit,   Reunion San Denis, Republica Dominicană,  România,  Rusia,  Ruanda.

Am dat cu lavabil si ies pete galbui. Ce sa fac?

In general pete galbene sau galbui apar atunci cand deja avem lavabila data pe pereti sau tavane si dorim sa aplicam alta lavabila peste. Caci pe gletul nou nu are de ce sa iasa pete. Motivele pentru care ies pete galbui pot fi mai multe. Enumeram: oxizi (de la vreo inundatie) pigmentul din veche vopsea suprafata faramicioasa 1. Oxizi Daca a avut loc o inundatie, inflitrare de apa, atunci cand suprafata se ususca, de regula se pateaza. Pata are forme ciudate si este de culoare galbena spre portocaliu, in anumite cazuri cu tenta de maroniu.