STRESUL
Nu mă refer doar la marile tragedii ale vieţii, ci şi la stresul mărunt – socializarea, apelurile telefonice, anxietăţile căsniciei cu copii mici şi gălăgioşi etc.
Să luăm ca exemplu conversaţia telefonică. Pentru majoritatea oamenilor, telefonul e uşor stresant – şi cu atât mai mult pentru cineva implicat în afaceri. Cele mai multe apeluri nu provin de la clienţi mulţumiţi sau de la patronul dornic să te felicite. De obicei, eşti întru câtva agresat: ceva merge prost sau cineva are vreo pretenţie. În acest moment, fumătorul, dacă nu cumva fumează deja, îşi aprinde o ţigară. Nu ştie de ce o face, dar ştie că, dintr-un motiv sau altul, ţigara pare să-l ajute.
Ce se întâmplă de fapt? Fără să-şi dea seama, omul respectiv a devenit nerăbdător (adică suferă chinul lipsei de nicotină). Calmându-şi în parte acea nerăbdare simultan cu stresul firesc, stresul total este diminuat, iar fumătorul primeşte o doză de energie. În această fază, stimularea nu e deloc o iluzie. Fumătorul se va simţi mai bine decât înainte să-şi aprindă ţigara. Totuşi, chiar în timp ce fumează acea ţigară, fumătorul este mai tensionat decât un nefumător, deoarece, cu cât perseverezi în adicţie, cu atât drogul te secuieşte mai tare de energie şi cu atât actul fumatului te reface în mai mică măsură.
Am promis să nu-ţi fac un tratament de şoc. Şi nu încerc să te şochez cu exemplul care urmează. Vreau pur şi simplu să-ţi atrag atenţia că ţigările mai degrabă îţi distrug nervii decât îi relaxează.
Încearcă să-ţi imaginezi că ai ajuns în stadiul când doctorul îţi spune că va fi nevoit să-ţi amputeze picioarele dacă nu te laşi de fumat. Încearcă doar o clipă să-ţi închipui cum e să trăieşti fără picioare. Încearcă să-ţi imaginezi starea sufletească a unui om care, deşi a fost avertizat, continuă să fumeze şi în cele din urmă i se amputează picioarele.
Auzeam pe vremuri poveşti de felul acesta şi le consideram nişte ciudăţenii. Însă doream să-mi spună şi mie un doctor aşa ceva – atunci m-aş fi lăsat de fumat. Cu toate astea, mă aşteptam să fac în orice moment o hemoragie cerebrală şi să-mi pierd nu doar picioarele, ci însăşi viaţa. Şi nu mă socoteam vreun ciudat, ci numai un mare fumător.
Poveştile astea nu sunt nişte ciudăţenii. Ele ilustrează ce face din tine acest drog cumplit. Pe măsură ce înaintezi în viaţă, te deposedează de îndrăzneală şi de curaj. Cu cât te deposedează de curaj, cu atât te adânceşti în iluzia că ţigara are exact efectul contrar. Am auzit cu toţii de panica fumătorilor care rămân fără ţigări noaptea târziu, când magazinele sunt închise. Nefumătorii nu suferă de panica asta. Ceea ce o provoacă e ţigara. Şi în acelaşi timp, pe măsură ce înaintezi în viaţă, ţigara nu te distruge numai psihic, ci, fiind o otravă puternică, te distruge fizic, încetul cu încetul. Dar când fumătorul atinge stadiul în care ţigara îlucide de-a dreptul, el crede că ţigara îi dă curaj şi că nu mai poate înfrunta viaţa fără ea.
Bagă-ţi bine în cap: ţigara nu-ţi destinde nervii – îi distruge încet, dar sigur. Unul din marile câştiguri ale eliberării de fumat este recăpătarea încrederii şi siguranţei de sine.
Nu mă refer doar la marile tragedii ale vieţii, ci şi la stresul mărunt – socializarea, apelurile telefonice, anxietăţile căsniciei cu copii mici şi gălăgioşi etc.
Să luăm ca exemplu conversaţia telefonică. Pentru majoritatea oamenilor, telefonul e uşor stresant – şi cu atât mai mult pentru cineva implicat în afaceri. Cele mai multe apeluri nu provin de la clienţi mulţumiţi sau de la patronul dornic să te felicite. De obicei, eşti întru câtva agresat: ceva merge prost sau cineva are vreo pretenţie. În acest moment, fumătorul, dacă nu cumva fumează deja, îşi aprinde o ţigară. Nu ştie de ce o face, dar ştie că, dintr-un motiv sau altul, ţigara pare să-l ajute.
Ce se întâmplă de fapt? Fără să-şi dea seama, omul respectiv a devenit nerăbdător (adică suferă chinul lipsei de nicotină). Calmându-şi în parte acea nerăbdare simultan cu stresul firesc, stresul total este diminuat, iar fumătorul primeşte o doză de energie. În această fază, stimularea nu e deloc o iluzie. Fumătorul se va simţi mai bine decât înainte să-şi aprindă ţigara. Totuşi, chiar în timp ce fumează acea ţigară, fumătorul este mai tensionat decât un nefumător, deoarece, cu cât perseverezi în adicţie, cu atât drogul te secuieşte mai tare de energie şi cu atât actul fumatului te reface în mai mică măsură.
Am promis să nu-ţi fac un tratament de şoc. Şi nu încerc să te şochez cu exemplul care urmează. Vreau pur şi simplu să-ţi atrag atenţia că ţigările mai degrabă îţi distrug nervii decât îi relaxează.
Încearcă să-ţi imaginezi că ai ajuns în stadiul când doctorul îţi spune că va fi nevoit să-ţi amputeze picioarele dacă nu te laşi de fumat. Încearcă doar o clipă să-ţi închipui cum e să trăieşti fără picioare. Încearcă să-ţi imaginezi starea sufletească a unui om care, deşi a fost avertizat, continuă să fumeze şi în cele din urmă i se amputează picioarele.
Auzeam pe vremuri poveşti de felul acesta şi le consideram nişte ciudăţenii. Însă doream să-mi spună şi mie un doctor aşa ceva – atunci m-aş fi lăsat de fumat. Cu toate astea, mă aşteptam să fac în orice moment o hemoragie cerebrală şi să-mi pierd nu doar picioarele, ci însăşi viaţa. Şi nu mă socoteam vreun ciudat, ci numai un mare fumător.
Poveştile astea nu sunt nişte ciudăţenii. Ele ilustrează ce face din tine acest drog cumplit. Pe măsură ce înaintezi în viaţă, te deposedează de îndrăzneală şi de curaj. Cu cât te deposedează de curaj, cu atât te adânceşti în iluzia că ţigara are exact efectul contrar. Am auzit cu toţii de panica fumătorilor care rămân fără ţigări noaptea târziu, când magazinele sunt închise. Nefumătorii nu suferă de panica asta. Ceea ce o provoacă e ţigara. Şi în acelaşi timp, pe măsură ce înaintezi în viaţă, ţigara nu te distruge numai psihic, ci, fiind o otravă puternică, te distruge fizic, încetul cu încetul. Dar când fumătorul atinge stadiul în care ţigara îlucide de-a dreptul, el crede că ţigara îi dă curaj şi că nu mai poate înfrunta viaţa fără ea.
Bagă-ţi bine în cap: ţigara nu-ţi destinde nervii – îi distruge încet, dar sigur. Unul din marile câştiguri ale eliberării de fumat este recăpătarea încrederii şi siguranţei de sine.
- In sfarsit, nefumator - Avertisment final
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 45
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 44
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 43
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 42
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 41
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 40
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 39
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 38
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 37
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 36
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 35
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 34
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 33
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 32
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 31
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 30
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 29
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 28
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 27
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 26
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 25
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 24
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 23
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 22
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 21
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 20
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 19
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 18
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 17
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 16
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 15
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 14
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 13
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 12
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 11
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 10
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 9
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 8
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 7
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 6
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 5
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 4
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 3
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 2
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 1
- In sfarsit, nefumator - Introducere
- In sfarsit, nefumator - Avertizment
- In sfarsit, nefumator - Prefaţă
Comments