Cauta

Sunday, 27 September 2015

In sfarsit, nefumator - "Metoda usoara a lui Allen Carr” - Capitolul 17

SĂNĂTATEA



 Acesta e domeniul în care spălarea creierului atinge cote maxime. Fumătorii cred că sunt conştienţi de riscurile pentru sănătate. Nu sunt.

 Eu însumi, când mă aşteptam să-mi explodeze capul din clipă-n clipă şi credeam din răsputeri că sunt gata să accept consecinţele, mă amăgeam singur.

 Dacă aş fi scos o ţigară din pachet şi în acel moment ar fi început să pulseze o lumină roşie şi să sune o sirenă, urmată de o voce tunătoare: « Atenţie, Allen, aceasta e ţigara fatală! Din fericire pentru tine, primeşti un ultim avertisment. Până acum ai scăpat, dar dacă fumezi ţigara asta îţi va exploda capul! » - crezi că aş mai fi aprins-o?


 Dacă te îndoieşti, mergi într-un loc cu trafic intens, stai cu ochii închişi la o curbă a drumului şi încearcă să-ţi imaginezi că ai de ales: fie te laşi de fumat, fie traversezi drumul legat la ochi, înainte să-ţi aprinzi următoarea ţigară.

 Nu există nici o îndoială în privinţa variantei pe care o vei alege. M-am comportat aşa cum se comportă orice fumător toată viaţa: m-am prefăcut că nu-mi pasă şi am ţinut capul în nisip, sperând că într-o bună dimineaţă mă voi trezi nemaidorind, pur şi simplu, să fumez. Fumătorii nu-şi pot permite să se gândească la riscurile pentru sănătate. Dacă ar face-o, până şi iluzia că le place « obiceiul » lor s-ar spulbera.

 De aceea e atât de ineficient tratamentul de şoc folosit în mass-media cu ocazia zilei naţionale împotriva fumatului doar nefumătorii vor fi dispuşi să urmărească emisiunile. Şi de aceea fumătorii, amintindu-şi de unchiul George care fuma două pachete pe zi şi a trăit până la 80 de ani, vor ignora miile de oameni doborâţi în floarea vârstei de buruiana otrăvitoare.

 Cam de şase ori pe săptămână, am cu fumătorii (de obicei mai tineri) conversaţia următoare:

  EU: De ce vrei să te laşi?

  FUMĂTORUL: E scump, nu-mi pot permite.

  EU: Problema sănătăţii nu te îngrijorează?

  FUMĂTORUL: Nu. Aş putea ajunge şi mâine sub roţile unei maşini.

  EU: Te-ai arunca singur sub roţile unei maşini?

  FUMĂTORUL: Sigur că nu m-aş arunca!

  EU: Nu te oboseşti să te uiţi în stânga şi în dreapta când treci drumul?

  FUMĂTORUL: Sigur că mă uit!

 Exact. Fumătorul are mare grijă sub roţile unei maşini, iar probabilitatea să i se întâmple aşa ceva este de unu la sute de mii. În schimb, fumătorul are şanse de aproape 100% să fie îmbolnăvit de ţigară, şi totuşi pare să uite complet riscurile. Atât de eficientă este spălarea creierului.

 Îmi amintesc de un celebru jucător de golf britanic care nu voia să participe la Circuitul American pentru că îi era frică să zboare cu avionul. Cu toate astea, fuma ţigară de la ţigară în timpul jocului. Ciudat lucru: dacă am intui că avionul are o defecţiune cât de mică, nu ne-am urca în el, deşi riscul de a muri când călătoreşti cu avionul este de unu la sute de mii, acelaşi risc, în cazul fumatului, este de unu la patru, şi totuşi îl ignorăm. Şi ce câştigă fumătorul luându-şi acest risc? Absolut nimic!

 Alt mit foarte răspândit legat de fumat se referă la tusea tabagică. Mulţi dintre oamenii mai tineri care vin la consultaţiile mele nu-şi fac griji în privinţa sănătăţii pentru că nu tuşesc. Dar lucrurile ar trebui să stea exact pe dos. Tusea este o metodă cu scop profilactic a naturii de a înlătura substanţele străine din plămâni. Tusea în sine nu e o boală, ci un simptom. Fumătorii tuşesc pentru că plămânii lor încearcă să scape de gudroanele şi otrăvurile capabile să declanşeze un cancer. Când nu tuşesc, acele gudroane şi otrăvuri rămân în plămâni – şi atunci pot să provoace cancerul. Fumătorii evită de regulă exerciţiul fizic şi obişnuiesc să nu respire adânc ca să nu tuşească. Eu însumi eram convins că tusea mea tabagică permanentă mă va ucide. Însă, eliminând o parte din mizeria pe care o aveam în plămâni, este posibil să-mi fi salvat viaţa.

 Gândeşte-te la problema asta în felul următor. Ar fi o prostie să ai o maşină frumoasă şi s-o laşi să ruginească fără să mişti un deget, căci maşina se va transforma curând într-un morman de rugină şi nu te va mai duce nicăieri. Pe de altă parte, n-ar fi sfârşitul lumii, totul e o chestiune de bani – dacă ai destui, poţi oricând să-ţi cumperi o maşină nouă. Corpul tău e vehiculul cu care călătoreşti prin viaţă. Cu toţii spunem că sănătatea e tot ce avem mai de preţ – este un adevăr pe care ţi-l vor mărturisi toţi milionarii bolnavi. Cei mai mulţi dintre noi ne amintim de o împrejurare a vieţii – o boală sau un accident – când ne-am rugat să ne însănătoşim (cât de repede uităm aceste lucruri!). Fumând, nu numai că lăsăm rugina să pătrundă în noi fără să mişcăm un deget, ci distrugem sistematic vehiculul de care avem nevoie ca să înaintăm în viaţă. Şi nu ni s-a dat decât unul.

 Fii inteligent. N-ai nevoie de ţigară: nu-ţi oferă absolut nimic.

 Scoate-ţi, doar o clipă, capul din nisip şi întreabă-te: dacă ai şti absolut sigur că următoarea ţigară va declanşa în organismul tău un cancer, ai mai fuma-o? E dificil să-ţi imaginezi boala, dar gândeşte-te că va trebui să mergi în spital pentru tratamentele acelea cumplite – iradieri, citostatice etc. În clipa aceea nu-ţi mai faci planuri de viaţă, ci de moarte. Ce se va alege de familia ta şi de cei dragi, de proiectele şi visurile tale?

 Văd adesea oameni cărora li se întâmplă această tragedie. Nici ei n-au crezut că li se va întâmpla, iar partea cea mai rea nu e boala în sine, ci conştiinţa faptului că şi-au provocat-o singuri. Ne spunem toată viaţa: « O să mă las de fumat mâine. » Încearcă să-ţi imaginezi ce simt acei oameni care « au apăsat pe buton ». S-a terminat acum cu spălarea creierului. Ei văd « obiceiul » exact aşa cum este şi îşi petrec restul vieţii spunându-şi: « Cum am putut să cred că am nevoie de ţigară? Doamne, cât aş vrea să întorc timpul înapoi! »

 Nu te mai amăgi singur. Poţi face ceea ce trebuie acum. Adu-ţi aminte, e vorba de o reacţie în lanţ. Dacă fumezi următoarea ţigară, ajungi la următoarea şi tot aşa. Deja ţi se întâmplă şi ţie.

 Ţi-am promis la începutul cărţii că nu vei fi supus unui tratament de şoc. Dacă ai hotărât deja să te laşi, restul capitolului nu va fi pentru tine un tratament de şoc. Dacă nu eşti sigur încă, sari peste ceea ce urmează şi revino aici după ce ai citit toată cartea.

 Există nenumărate statistici despre cum poate periclita ţigara sănătatea fumătorului. Problema este că, înainte de a decide să se lase, fumătorul nu vrea să ştie despre ele. Chiar şi avertismentul de pe pachetele de ţigări e inutil, căci fumătorul îl ignoră, iar dacă se întâmplă să-l citească se grăbeşte să-şi aprindă o ţigară.

 Fumătorii cred de regulă că riscul ţigării pentru sănătate este ceva de genul lovit/ratat, ca atunci când păşeşti pe o mină. Ei bine, trebuie odată să pricepi: deja ţi se întâmplă. Ori de câte ori tragi din ţigară, inhalezi gudroane cancerigene în plămâni. Iar cancerul nici măcar nu e cea mai rea boală fatală cauzată total sau parţial de ţigări. Fumatul are o contribuţie hotărâtoare în bolile de inimă, în aterosleroză, emfizem pulmonar, anghină pectorală, tromboză, bronşită cronică şi astm.

 Pe vremea când fumam, nu auzisem niciodată de ateroscleroză sau emfizem. Ştiam că permanenta hârâială din piept, tusea cronică, crizele de astm şi de bronşită tot mai frecvente erau urmarea directă a fumatului. Dar, deşi mă supărau, nu reprezentau chiar o suferinţă şi puteam ţine sub control disconfortul.

 Mărturisesc că ideea cancerului pulmonar mă îngrozea, aşa că pesemne pur şi simplu am reprimat-o. Este uluitor cum teama faţă de pericolele pentru sănătate ale fumatului este umbrită de teama cealaltă, de a te lăsa. Şi nu atât pentru că ultima e mai mare, ci pentru că, dacă ne lăsăm azi, teama e imediată, în timp ce teama de cancer pulmonar este proiectată în viitor. De ce să fii pesimist? Poate că n-o să se întâmple. Oricum, până atunci o să mă las, îţi spui.

 Avem tendinţa să ne gândim la fumat ca la o recompensă de râzboi. Pe de-o parte, frica: e nesănătos, e scump, e mizerabil, e înrobitor. Pe de alta, plusurile: este plăcerea mea, este prietenul, sprijinul meu. Nu ne trece prin cap că şi această parte înseamnă tot frică. Nu ne place chiar aşa mult ţigara, dar ne simţim mizerabil fără ea.

 Gândeşte-te la dependenţii de heroină lipsiţi de drog, la suferinţa abjectă prin care trec. Acum imaginează-ţi fantastica lor bucurie când îşi înfig acul în venă şi pun capăt cumplitei dorinţe. Încearcă să înţelegi cum ar putea cineva să creadă că obţine plăcere înfigându-şi un ac în venă.

 Nedependenţii de heroină nu au senzaţia aceea de panică. Heroina nu înlătură senzaţia, dimpotrivă, o provoacă. Nefumătorii nu se simt nefericiţi dacă nu li se permite să fumeze după masă. Doar fumătorii au această senzaţie de frustrare. Nicotina nu o înlătură, dimpotrivă, o provoacă.

 Frica de cancer pulmonar nu m-a făcut să mă las de ţigară pentru că imaginea mea era de genul mersului pe un teren minat. Dacă scapi – bine, dacă păşeşti pe o mină – înseamnă că n-ai avut noroc. Eşti conştient de riscuri şi, de vreme ce eşti gata să rişti, asta e treaba ta!

 Prin urmare, dacă un nefumător încerca vreodată să-mi atragă atenţia asupra riscuriloe, foloseam tactica de elucidare tipică pe care o adoptă toţi dependenţii.

 « Trebuie să mori de ceva. »

 Fireşte, dar este acesta un motiv logic ca să-ţi scurtezi în mod deliberat viaţa?

 « Calitatea vieţii e mai importantă decât lungimea ei. »

 Adevărat, însă vrei cumva să spui că un alcoolic sau un dependent de heroină are o calitate a vieţii mai bună decât cineva nedependent de aceste droguri? Chiar crezi că un fumător are o calitate a vieţii mai bună decât un nefumător? Cu siguranţă fumătorul pierde de două ori – viaţa lui e şi mai scurtă, şi mai nefericită.

 « Plămânii mei sunt mai periclitaţi de gazele de eşapament decât de ţigări. »

 Chiar dacă aşa ar fi, este acesta un motiv logic ca să-ţi pedepseşti plămânii şi mai mult? Îţi poţi imagina pe cineva atât de prost încât să-şi pună la gură ţeava de eşapament a maşinii şi să inhaleze gazele?

 Exact aşa fac fumătorii! Gândeşte-te la asta data viitoare când vezi un biet fumător trăgând cu sete dintr-o ţigară!

 Înţeleg de ce inflamaţia plămânilor şi riscul de a face cancer pulmonar nu m-au ajutat să mă las. Cu prima puteam să mă descurc, iar gândul cancerului îl reprimasem. Aşa cum ştii deja, metoda mea nu mizează pe lăsatul de fumat din frică, din contră, vreau să te fac să realizezi cât de plăcută va deveni viaţa când vei fi liber.

 Totuşi sunt convins că, dacă aş fi putut vedea ce se petrece în corpul meu, asta m-ar fi ajutat să mă las. Nu mă refer la tehnica de şoc – să-i arăţi fumătorului culoarea plămânilor lui. Judecând după dinţii şi degetele mele pătate de nicotină, îmi era clar că nici plămânii nu arătau bine. Cu condiţia să funcţioneze în continuare, nu mă deranjau atâta ca dinţii şi degetele – cel puţin nu-i putea vedea nimeni.

 Mă refer la îmbâcsirea progresivă a arterelor şi venelor şi la privarea treptată a fiecărui muşchi şi organ al corpului de oxigen şi nutrienţi, înlocuite cu otrăvuri şi monoxid de carbon (provenite nu numai din gazele de eşapament, ci şi de la fumat).

 La fel ca majoritatea conducătorilor auto, nu-mi place ideea că în motorul maşinii mele se află ulei murdar sau un filtru îmbâcsit. Îţi poţi imagina că ai o maşină nou-nouţă căreia nu-i vei schimba niciodată uleiul sau filtrul de ulei? Exact aşa ne purtăm cu corpul nostru când devenim fumători.

 Mulţi medici corelează astăzi tot felul de boli cu fumatul, inclusiv diabetul, cancerul de col uterin şi cancerul de sân. Lucrul acesta nu mă surprinde. Industria tutunului insistă că profesia medicală n-a demonstrat ştiinţific niciodată că fumatul este cauza directă a cancerului pulmonar.

 Dar statisticile sunt atât de copleşitoare, încât nu e nevoie de nici o dovadă. Nimeni nu mi-a demonstrat ştiinţific motivul exact pentru care, când îmi lovesc un deget cu ciocanul, mă doare. Şi totuşi am priceput imediat care e cauza.

 Deşi nu sunt doctor, la fel ca în exemplul cu ciocanul şi degetul, mi-am dat seama curând că inflamaţia, tusea permanentă, crizele frecvente de astm şi bronşită erau în directă legătură cu ţigara. Totuşi, cred că pericolul cel mai mare al fumatului este deteriorarea treptată şi progresivă a sistemului nostru imunitar.

 Toate plantele şi animalele de pe această planetă sunt atacate de-a lungul vieţii de microbi, virusuri, paraziţi etc. Sistemul nostru imunitar e cea mai puternică barieră în calea bolilor. Cu toţii avem, cât timp trăim, diverse maladii şi infecţii. Pesemne că suferim şi de o formă oarecare de cancer de-a lungul vieţii. Cu toate astea, nu cred că organismul uman a fost astfel conceput încât să fie răpus de boală şi, dacă suntem puternici şi sănătoşi, sistemul nostru imunitar va lupta şi va învinge. Dar cum ar putea funcţiona eficient sistemul tău imunitar de vreme ce privezi fiecare muşchi şi fiecare organ de oxigen şi de nutrienţi, înlocuindu-le cu monoxid de carbon şi otrăvuri? Problema nu e atât că fumatul provoacă boala, ci că îţi distruge treptat sistemul imunitar, cam în acelaşi fel ca SIDA.

 De o serie de efecte adverse pe care le-a avut fumatul asupra sănătăţii mele, unele manifestându-se ani în şir, nu mi-am dat seama decât târziu, după ce m-am lăsat de fumat.

 Pe când îi dispreţuiam pe acei idioţi şi nebuni care preferau să li se amputeze picioarele în loc să se lase de fumat, nu-mi trecea prin cap că eu însumi sufeream de arteroscleroză. Presupuneam că tenul meu cenuşiu se datorează pigmenţilor sau lipsei de exerciţiu fizic. Nu m-am gândit că adevăratul motiv este blocarea vaselor capilare. Pe la 30 de ani începusem să am vene varicoase – care au dispărut ca prin farmec când m-am lăsat de fumat. Ajunsesem în stadiul – cam cinci ani înainte să mă las – în care aveam în fiecare noapte senzaţie ciudată în picioare. Nu erau dureri ascuţite, nici furnicături, doar un fel de senzaţie de nerăbdare. O rugam pe Joyce în fiecare seară să-mi maseze picioarele. Abia la vreun an după ce m-am lăsat de fumat mi-am dat seama că nu mai am nevoie de masaj.

 Cu vreo doi ani înainte să mă las aveam uneori dureri violente în piept. Îmi era teamă că e vorba de cancer pulmonar, dar acum cred că era anghină pectorală. N-am mai avut nici o criză de când m-am lăsat de fumat.

 Pe când eram copil, obişnuiam să sângerez din abundenţă când mă tăiam. Eram foarte speriat. Nimeni nu-mi explicase că sângerarea este de fapt un proces natural, fundamental de vindecare şi că sângele se coagulează când scopul său vindecător se încheie. Credeam că am hemofilie şi-mi era teamă că voi sângera atât de mult încât o să mor. Adult, mi s-a întâmplat să mă tai destul de adânc şi totuşi să nu sângerez aproape deloc. Din rană ieşea o mâzgă roşie-maronie.

 Culoarea aceea mă îngrijora. Ştiam că sângele trebuie să fie roşu aprins şi am crezut că am vreo boală de sânge. Pe de altă parte, consistenţa nu-mi displăcea, căci se terminase cu sângerările abundente. Abia după ce m-am lăsat de ţigară am aflat că fumatul îngroaşă sângele şi că nuanţa maronie se datora lipsei de oxigen. Habar n-aveam înainte de acest efect al fumatului, însă acum este ceea ce, retrospectiv, mă îngrozeşte cel mai tare.

 Când mă gândesc la biata mea inimă, chinuindu-se să pompeze mâzga aceea prin vasele îngustate, zi şi noapte, la absolut fiecare bătaie, faptul că n-am făcut atac de cord sau cerebral mi se pare un miracol. Am realizat nu cât e de fragil corpul nostru, ci cât de puternică şi de ingenioasă e maşinăria care-l ţine în funcţiune!

 Pe la 40 de ani îmi apăruseră pe mâini pete de la ficat. Dacă nu ştii, e vorba de petele acelea maronii sau albicioase pe care le au persoanele foarte în vârstă pe mâini şi pe fată. Am încercat să le ignor, presupunând că se datorează îmbătrânirii precoce provocate de stilul meu de viaţă dezordonat. La cinci ani după ce am scăpat de ţigară, un fumător de la clinica Raynes Park mi-a spus că petele lui dispăruseră când se lăsase, la o dată ulterioară, de fumat. Uitasem de ale mele, dar am observat cu uimire că nu le mai aveam.

 Ori de câte ori mă ridicam brusc, mai ales din baie, vedeam în faţa ochilor pete luminoase. Mă simţeam ameţit, de parcă eram gata să leşin. N-am corelat niciodată treaba asta cu fumatul. Credeam că e ceva absolut normal şi că I se întâmplă oricui. Doar acum cinci ani, când un fost fumător mi-a spus că nu mai are senzaţia asta, mi-am dat seama că n-o mai am nici eu.

Ai putea trage concluzia că sunt cam ipohondru. Şi cred că într-adevăr am fost pe când fumam. Unul dintre efectele cele mai nocive ale fumatului este că ne inoculează falsa convingere că nicotina ne dă curaj, când de fapt ni-l ia – treptat şi pe nesimite. Am fost şocat când l-am auzit pe tatăl meu spunând că nu vrea să ajungă la 50 de ani. Nu-mi trecea prin minte că peste 20 de ani o să am exact aceeaşi lipsă de joie de vivre. Când eram copil, îmi era frică de moarte. Mi-am închipuit că fumatul mă va elibera de această frică. Poate că a făcut-o. Dar a înlocuit-o cu ceva infinit mai rău: frica de a trăi!

Acum îmi este iar frică de moarte. Şi nu mă deranjează. Ştiu care este motivul: faptul că acum mă bucur atâta de viaţă. Nu mă preocupă prea tare frica de moarte, aşa cum nu mă preocupa când eram copil. Sunt prea ocupat să-mi trăiesc din plin viaţa. N-am mari şanse să trăiesc până la o sută de ani, dar o să încerc. Şi voi încerca să mă bucur de fiecare clipă!

Au existat încă două avantaje în privinţa sănătăţii, la care nici nu m-am gândit înainte să mă las de fumat. Primul se referă la faptul că obişnuiam să am coşmaruri repetate în fiecare noapte. Visam că cineva mă urmăreşte. Bănuiesc că era rezultatul privării de nicotină a organismului în timpul nopţii, de unde senzaţia de pericol. Acum n-am decât un coşmar – că fumez iarăşi. E un vis destul de răspândit printre foştii fumători. Unora le e teamă că înseamnă dorinţa subconştientă de a fuma. Nu trebuie să te temi. Faptul că e un coşmar înseamnă că-ţi face mare plăcere să nu fii fumător. Fireşte, după orice coşmar apare zona aceea de semiconştienţă, când te trezeşti şi nu ştii sigur dacă s-a petrecut cu adevărat o catastrofă, dar nu e minunat să-ţi dai apoi seama că a fost doar un vis?

Acum, al doilea avantaj. La clinicile mele, când discut efectul fumatului asupra concentrării, uneori spun: « Ce organ din corpul nostru trebuie să fie, în primul rând, bine alimentat cu sânge? » Zâmbetele ambigue de pe chipurile bărbaţilor, mai ales, par să indice că nu se gândesc la răspunsul corect. De fapt, au perfectă dreptate. Fiind englez şi destul de timid, subiectul mi se pare cam jenant şi nu vreau să redactez un mic « raport Kinsey », intrând în detalii privind efectele adverse ale fumatului asupra propriei mele activităţi şi plăceri sexuale – sau asupra celor ale altor foşti fumători cu care am discutat. Din nou, n-am fost conştient de acest efect decât la o vreme după ce m-am lăsat şi atribuiam performanţa mea sexuală, sau mai bine zis lipsa ei, înaintării în vârstă.

Dacă urmăreşti filme documentare de ştiinţe naturale, vei vedea că prima regulă a naturii e supravieţuirea, iar a doua e supravieţuirea speciilor, adică reproducerea. Natura se asigură că reproducerea nu are loc decât dacă partenerii se simt sănătoşi fizic şi dispun de un « cămin » sigur, de un teritoriu, de hrană şi de o pereche adecvată. Ingeniozitatea umană a reuşit să încalce într-o oarecare măsură aceste reguli. Şi totuşi, am certitudinea că fumatul poate duce la impotenţă, după cum te pot asigura că atunci când te simţi sănătos şi în formă te vei bucura de actul sexual mai mult şi mai frecvent.

Fumătorii mai au iluzia că efectele nocive ale fumatului sunt supralicitate. De fapt este exact pe dos. Nu există nici un dubiu că fumatul este cauza numărul unu de deces în societatea noastră. Problema este că în majoritatea cazurilor în care ţigara duce (sau contribuie) la deces, lucrul acesta nu e consemnat în statistici.

S-a estimat că 44% din incendiile domestice sunt provocate de ţigară – şi mă întreb câte accidente de maşină se produc în acea fracţiune de secundă când şoferul, aprizându-şi ţigara, nu mai este atent la drum. În general sunt un şofer prudent, dar nu-mi place să-mi aduc aminte de câte ori mi-a zburat ţigara din gură, când mă apuca un acces de tuse, aterizând de preferinţă în spaţiul dintre scaune. Sunt sigur că mulţi alţi şoferi fumători ştiu ce înseamnă să bâjbâi cu o mână după ţigara fumegândă, în timp ce încerci să conduci cu mâna cealaltă.

Efectul spălării creierului este că ne comportăm ca în bancul bine cunoscut: ne prăbuşim de pe un bloc cu o sută de etaje şi, când ajungem la al cincizecilea, ne spunem: « Deocamdată e bine! » Ne imaginăm că, dacă am scăpat până acum, o ţigară în plus n-are cum să schimbe ceva.

Încearcă să vezi lucrurile altfel: « obiceiul » e un lanţ veşnic, fiecare ţigară te face să ai nevoie de următoarea. Când « te obişnuieşti », aprinzi un fitil. Din păcate, nu ştii cât de lung e fitilul. Ori de câte ori iei o ţigară, faci un pas câtre bombă. De unde ştii că la următorul pas nu va exploda?



No comments:

Post a Comment

Comentariile spam, cele ce fac reclame sau cele ce aduc jigniri, instigari la violenta sau ura de rasa, si fara a ne limita la atat, tot ce nu este potrivit pentru un comentariu nu va fi aprobat.

Popular Posts