Cauta

Sunday, 27 September 2015

In sfarsit, nefumator - "Metoda usoara a lui Allen Carr” - Capitolul 15

SCLAVIA AUTOIMPUSĂ



 De obicei, principalele motive ale fumătorilor care încearcă să se lase sunt sănătatea, banii şi stigmatul social. Dar în spălarea creierului corelată cu acest drog cumplit intră sclavia în formă pură.

 Omul s-a străduit din răsputeri în secolul trecut să abolească sclavia, şi totuşi fumătorul trăieşte într-o sclavie autoimpusă. Pare să uite că, atunci când I se permite să fumeze, ar vrea să nu fie fumător. Nu numai că pe cele mai multe ţigări nu le savurăm, dar nici măcar nu ne dăm seama că le fumăm. Doar după o perioadă de abstinenţă ne iluzionăm că ne place ţigara ( prima  pe care o fumăm dimineaţa, cea de după o masă etc.).


 Ţigara devine preţioasă doar când încercăm să fumăm mai puţin ori să ne abţinem, sau când societatea ne constrânge să nu fumăm (când mergem la biserică, la spital, la supermarket, la teatru ş.a.m.d.).

 Fumătorul învederat nu trebuie să uite că această tendinţă se va accentua. Azi ni se interzice să fumăm în metrou. Mâine nu vom mai avea voie în nici un loc public.

 S-au dus timpurile în care un fumător putea să intre în casa unui prieten sau a unui necunoscut şi să-şi scoată cu nonşalanţă pachetul de ţigări. În ziua de azi, când păşeşte într-o casă, bietul fumător va inspecta locul, căutând cu disperare o scrumieră în care să fie chiştoace. Dacă nu există scrumieră, va încerca de obicei să amâne momentul ţigării, iar dacă nu poate va cere permisiunea gazdelor, riscând să i se răspundă: « Fumează dacă vrei neapărat » sau « Te rugăm să n-o faci, mirosul nu se duce uşor. »

 Sărmanul fumător, care deja se simţea prost, ar vrea să-l înghită pământul.

 Îmi amintesc ce chin era pentru mine să merg la biserică în vremurile când fumam. Până şi la nunta fiicei mele, când ar fi trebuit să stau în biserică solemn şi mândru ca un tată adevărat, ce-mi trecea mie prin cap? « De s-ar termina mai repede, ca să pot ieşi afară şi să trag un fum! »

 Observă-i pe fumători în astfel de situaţii – e instructiv. Ai să vezi că se adună laolaltă. Şi nu apare doar un pachet de ţigări, apar douăzeci. Iar conversaţia este mereu la fel:

  « Fumezi? »

  « Da, însă ia de la mine. »

  « Mulţumesc, o să încerc una de-a ta mai încolo. »

 Îşi aprind ţigările şi trag adânc în piept, spunându-şi: « Ce norocoşi suntem! Avem mica noastră recompensă. Nefumătorul, săracul, n-are aşa ceva. »

 « Săracul » nefumător n-are nevoie de recompensă. Organismul nostru n-a fost conceput să vieţuiască otrăvindu-se sistematic. Cel mai trist lucru este că, atunci când fumează, fumătorul nu obţine senzaţia de pace, de încredere şi de seninătate pe care nefumătorul o are de-a lungul întregii sale vieţi fără ţigară. Nefumătorul nu stă în biserică, simţind cum îl cuprinde agitaţia şi dorind să fie în altă parte. El se poate bucura de fiecare minut al vieţii.

 Îmi mai aduc aminte cum jucam iarna biliard acasă şi pretindeam că trebuie să merg la toaletă – ca să trag o ţigară. Nu, nu era vorba de un băiat de 14 ani, ci de un contabil serios, de 40. Ce tristeţe! Şi când reveneam la masa de joc, nici măcar nu mă distram. Abia aşteptam să se termine ca să pot fuma din nou, deşi biliardul era hobby-ul meu, modul meu favorit de relaxare şi distracţie.

 Una dintre cele mai extraordinare bucurii ale mele ca fumător este de a mă fi eliberat de sclavie, de a putea să gust viaţa în întregime, nu petrecându-mi jumătate din ea tânjind după o ţigară pentru ca, o dată ce am aprins-o, să-mi doresc să n-o fi făcut.

 Fumătorii trebuie să fie conştienţi că, în casele nefumătorilor sau doar în compania acestora, cel care-i frustrează nu este nefumătorul cel mulţumit de sine, ci « micul monstru ».

No comments:

Post a Comment

Comentariile spam, cele ce fac reclame sau cele ce aduc jigniri, instigari la violenta sau ura de rasa, si fara a ne limita la atat, tot ce nu este potrivit pentru un comentariu nu va fi aprobat.

Popular Posts