Cauta

Sunday, 27 September 2015

In sfarsit, nefumator - "Metoda usoara a lui Allen Carr” - Capitolul 27

UN OBICEI SOCIAL ?



 Pricipalul motiv pentru care există peste 15 milioane de foşti fumători în Marea Britanie începând din anii ’60 este revoluţia socială la care asistăm.

 Da, ştiu: sănătatea şi apoi banii sunt principalele motive pentru care ar trebui să vrem să nu mai fumăm, însă ele au existat dintotdeauna. Nu e nevoie ca teama de cancer să ne spună că ţigările ne distrug viaţa. Corpul nostru este cel mai sofisticat obiect de pe planetă şi orice fumător ştie imediat, de la primul fum, că ţigara e orăvitoare.


 Singurul motiv pentru care fumăm este presiunea socială din partea prietenilor. Singurul « avantaj » real pe care l-a avut vreodată fumatul este acela de a fi fost considerat cândva un obicei social perfect acceptabil.

 Astăzi este considerat de toată lumea, chiar şi de fumători, un obicei antisocial.

 În alte vremuri, bărbatul puternic fuma. Dacă nu fumai, erai socotit un slăbănog, aşa că ne străduiam cu toţii, din răsputeri, să devenim dependenţi. În orice cârciumă sau bar, majoritatea bărbaţilor inspirau şi expirau mândri fum de ţigară. Deasupra plutea în permanenţă un nor de fum şi tavanele lipsite de decoraţie deveneau curând galbene sau maronii.

 Astăzi atitudinea s-a schimbat radical. Bărbatul puternic al zilelor noastre nu trebuie să fumeze. Bărbatul puternic al zilelor noastre nu e dependent de un drog.

 Din cauza acestei revoluţii sociale toţi fumătorii de azi se gândesc serios să se lase. Fumătorii sunt în general consideraţi astăzi nişte oameni slabi.

 Tendinţa cea mai semnificativă pe care am observat-o în timpul scurs de la prima ediţie a acestei cărţi, din 1985, este accentul tot mai puternic pus pe aspectul antisocial al fumatului. Zilele în care ţigara era mândra emblemă a femeii sofisticate sau a bărbatului dur s-au dus pentru totdeauna. Toată lumea ştie astăzi că singurul motiv pentru care cineva continuă să fumeze este că n-a reuşit să se lase ori că e prea înfricoşat ca să încerce. Fumătorul e pus zilnic la stâlpul infamiei prin interdicţiile de a fuma la birou şi în locuri publice sau prin atacurile foştilor fumători « mai virtuoşi decât tine », astfel încât comportamentul lui se schimbă. Am observat recent lucruri pe care nu le-am mai văzut de când eram copil – de pildă, fumători scuturându-şi scrumul în palmă sau în buzunar pentru că le este jenă să ceară o scrumieră.

 Mă aflam acum câţiva ani într-un restaurant. Se făcuse miezul nopţii. Toată lumea terminase de mâncat. La o oră când se aprind în mod normal ţigările şi trabucele, nimeni nu fuma. Plin de vanitate, mi-am spus: « A! Eforturile mele încep să aibă efect! » L-am întrebat pe chelner: « V-aţi transformat într-un restaurant pentru nefumători? » Răspunsul a fost negativ. M-am gândit: « Ciudat. Ştiu că o mulţime de oameni se lasă de fumat, dar e imposibil să nu fie nici un fumător aici. » Până la urmă, într-un colţ, cineva şi-a aprins ţigara – şi parcă a dat semnalul tuturor. Toţi ceilalţi fumători stătuseră, pesemne, spunându-şi: « Nu se poate să fiu singurul care fumează! »

 Mulţi fumători, când mănâncă, nu mai fumează acum între feluri pentru că prea se simt cu musca pe căciulă. Mulţi nu numai că se scuză faţă de cei cu care stau la masă, dar se uită şi în jur, ca nu cumva să primească admonestări din altă parte. Cum zi de zi tot mai mulţi fumători părăsesc corabia care se scufundă, cei rămaşi sunt îngroziţi că vor fi cei din urmă.

 Ai grijă să nu te numeri printre ei!

No comments:

Post a Comment

Comentariile spam, cele ce fac reclame sau cele ce aduc jigniri, instigari la violenta sau ura de rasa, si fara a ne limita la atat, tot ce nu este potrivit pentru un comentariu nu va fi aprobat.

Popular Posts