DE CE E GREU SĂ TE LAŞI?
Una dintre întrebările pe care le pun întotdeauna fumătorilor înainte de consultaţie este: « Vrei să te laşi de fumat? » E o întrebare cam prostească. Tuturor fumătorilor – inclusiv membrilor asociaţiilor pro-fumat – le-ar plăcea să se lase. Dacă-l întrebi pe cel mai învederat fumător: « Presupunând că te-ai putea reîntoarce în perioada de dinainte de a deveni dependent, dar ştiind ceea ce ştii acum, te-ai apuca din nou de fumat? », răspunsul este: « ÎN NICI UN CAZ! »
Spune-i celui mai învederat fumător – cineva care nu crede că fumatul îl îmbolnăveşte, pe care nu-l supără stigmatizarea societăţii şi care poate să-şi permită cheltuiala (nu prea există multe asemenea persoane în ziua de azi) – « Îţi încurajezi copiii să fumeze? » şi răspunsul este: « ÎN NICI UN CAZ! »
Toţi fumătorii simt că sunt posedaţi de un duh rău. În prima etapă, problema se pune în termeni de genul: « O să mă las, dar nu azi, mâine. » Până la urmă ajungem în etapa în care credem fie că n-avem voinţă, fie că există ceva intrinsec ţigării, ceva de care avem nevoie ca să ne bucurăm de viaţă.
Aşa cum spuneam mai devreme, problema nu este să explici de ce e uşor să te laşi, ci să explici de ce este greu. De fapt, adevărata problemă este să explici de ce se apucă cineva de fumat sau de ce, în alte timpuri, peste 60% din populaţie fuma.
Toată povestea asta cu fumatul e un mare mister. Singurul motiv ca să te apuci de fumat este acela că milioane de oameni deja s-au apucat. Şi totuşi, fiecare dintre ei vrea să n-o fi făcut şi toţi spun că e o pierdere de timp şi de bani. Dar nu prea putem crede că nu le place. Asociem fumatul cu vârsta adultă şi ne străduim din răsputeri să devenim şi noi dependenţi. După care ne petrecem restul vieţii spunându-le copiilor noştri să nu fumeze şi încercând să scăpăm noi înşine de acest obicei.
Şi ne petrecem restul vieţii plătind, pe deasupra, bani grei. Cineva care fumează în medie 20 de ţigări pe zi cheltuieşte pe ţigări de-a lungul vieţii 25 000 de lire sterline .Şi ce facem cu aceşti bani? Ne încărcăm în mod sistematic plămânii cu gudroane cancerigene, ne înfundăm şi ne otrăvim încetul cu încetul vasele de sânge. Zi de zi, privăm de oxigen fiecare muşchi şi organ, astfel că pe zi ce trece devenim tot mai obosiţi. Ne condamnăm pe viaţă la mizerie, la respiraţie urât mirositoare, la dinţi îngălbeniţi, la haine găurite, la scrumiere scârboase, la mirosul oribil de fum stătut. O viaţă de robie. Jumătate din viaţa asta o petrecem în condiţii în care societatea ne interzice să fumăm (în biserici, spitale, şcoli, metrouri, săli de cinema, magazine etc.) sau, când încercăm să reducem numărul de ţigări ori să ne lăsăm, simţind că ceva ne lipseşte. Restul vieţii noastre de fumători se petrece în condiţii în care ni se permite să fumăm, dar ne-am dori să n-o facem.
Ce fel de hobby e acesta, pe care când îl practici îţi doreşti să nu-l practici, iar când nu-l practici râvneşti la el? Eşti socotit de o bună parte din societate o pacoste şi, lucrul cel mai neplăcut, cu toate că eşti o fiinţă umană inteligentă şi raţională, ţi-e silă de tine. Pentru că fumătorul se dispreţuieşte – ori de câte ori se fac campanii antifumat sau de prevenire a cancerului, ori de câte ori îşi planifică bugetul, ori de câte ori citeşte fără să vrea avertismentul de pe pachetul de ţigări, ori de cuşeşte sau îl doare în piept, ori de câte ori e singurul fumător printre nefumători. Şi ce avantaje are din toate aceste umbre ameninţătoare, ce I s-au cuibărit în minte şi-l torturează? ABSOLUT NICI UNUL! Plăcere? Bucurie? Relaxare? Un sprijin? Un stimulent? Toate sunt iluzii, dacă nu cumva consideri că e o plăcere să porţi pantofi strâmţi pentru că te simţi uşurat când îi scoţi!
Aşa cum spuneam, adevărata problemă e să explici nu numai de ce fumătorilor le este greu să se lase, dar şi de ce, în fond, fumează lumea.
Probabil că acum îţi spui: « Foarte bine. Ştiu toate astea, dar o dată ce devii dependent de ţigară e foarte greu să te laşi. » Însă de ce e atât de greu şi de ce trebuie să fumăm? Fumătorii caută răspunsul la aceste întrebări toată viaţa.
Unii spun că e vorba de simptomele intense de abstinenţă. De fapt, simptomele reale de abstinenţă în cazul nicotinei sunt atât de blânde (vezi capitolul 6), încât majoritatea fumătorilor trăiesc şi mor fără să-şi dea seama niciodată că sunt dependenţi de un drog.
Unii spun că ţigările sunt ceva foarte plăcut. Nu sunt. Sunt nişte chestii mizerabile şi dezgustătoare. Întreabă un fumător care-şi imaginează că fumează de plăcere: dacă n-a găsit marca lui de ţigări şi are la dispoziţie o marcă al cărei gust îi displace, nu mai fumează? Fumătorii fumează şi o frânghie veche decât să nu fumeze deloc! Plăcerea n-are nimic de-a face cu asta. Îmi place homarul, dar n-am mers niciodată până acolo încât să-mi trebuiască douăzeci de homari atârnaţi la gât. În viaţă ne plac o mulţime de lucruri cât timp le facem, dar dacă nu le facem nu avem senzaţia că suntem privaţi de ceva.
Unii caută motive psihologice adânci, de genul « sindrom freudian », « copilul care suge la ţâţa mamei ». Dar lucrurile stau exact pe dos. În mod obişnuit, ne apucăm de fumat ca să demonstrăm că am crescut şi am devenit adulţi. Dacă ar trebui să sugem din biberon în public, am muri de ruşine.
Unii cred că e vorba, dimpotrivă, de efectul macho al fumului (şi plăcărilor) azvârlite pe nări. Nici acest argument n-are substanţă deloc. Cu o ţigară aprinsă în ureche am fi ridicoli. Dar cu atât mai ridicol este să inspiri gudroane cancerigene în plămâni.
Unii spun: « Aşa, am ce să fac cu mâinile! » Bine, dar de ce aprinzi ţigara?
« E o formă de satisfacţie orală. » Bine, dar de ce aprinzi ţigara?
« E vorba de senzaţia fumului inhalat în plămâni. » Groaznică senzaţie – se numeşte sufocare.
Mulţi cred că fumatul te scapă de plictiseală. Altă aberaţie. Plictiseala e o stare de spirit. O ţigară n-are nimic interesant.
Vreme de 33 de ani, motivul meu a fost că ţigara mă relaxează, îmi dă încredere în mine însumi şi curaj. Dar ştiam totodată că mă ucide şi că mă costă o avere. De ce n-am fost la doctor ca să-mi dea încredere şi curaj? N-am fost pentru că ştiam că o să-mi recomande ceva – altceva. Nu era un motiv, era o scuză.
Unii spun că fumează pentru că şi prietenii lor fumează. Eşti chiar atât de prost? Atunci, roagă-te ca prietenii tăi să nu înceapă să-şi vindece migrenele tăindu-şi capul!
Mulţi fumători care meditează asupra fumatului ajung până la urmă la concluzia că e doar un obicei. Nu e la drept vorbind o explicaţie, dar, după ce-au fost eliminate toate explicaţiile raţionale obişnuite, nu mai rămâne decât această scuză. Din păcate, şi explicaţia asta e ilogică. Ne schimbăm zi de zi, de-a lungul vieţii, deprinderile, şi unele sunt cât se poate de plăcute. Am fost supuşi unei spălări a creierului, inoculându-ni-se credinţa că fumatul e un obicei şi că de obiceiuri scapi greu. Scapi greu de un obicei? În Marea Britanie, avem obiceiul să conducem maşina pe partea stângă a străzii. Şi totuşi, când mergem pe continent sau în SUA, scăpăm iute de acest obicei, aproape fără nici o dificultate. Ideea că scapi greu de obiceiuri e o aberaţie. Adevărul este că ne formăm obiceiuri şi scăpăm de ele în fiecare zi a vieţii.
Şi atunci, de ce ni se pare greu să scăpăm de un obicei care are un gust oribil, care ne ucide, care ne costă o avere, care e mizerabil şi scârbos şi de care am fi oricum încântaţi să scăpăm – când singurul lucru pe care-l avem de făcut este să nu-l mai practicăm? Răspunsul e simplu: fumatul nu e un obicei. ESTE ADICŢIE LA NICOTINĂ. Iată de ce pare a greu « să renunţi ». Ai cumva impresia că asta explică de ce e cu adevărat greu « să renunţi » la fumat? Explică doar de ce majoritatea fumătorilor găsesc că e greu « să renunţe ». Pentru că nu înţeleg fenomenul adicţiei la un drog. Şi nu-l înţeleg pentru că îşi închipuie că fumatul le oferă o plăcere veritabilă şi/sau un sprijin şi că ar face un veritabil sacrificiu dacă se lasă.
Adevărul cel minunat este că, o dată ce înţelegi adicţia la nicotină şi motivele reale pentru care fumezi, n-ai să mai fumezi – pur şi simplu – şi în trei săptămâni singurul mister pe care va rămâne să-l dezlegi va fi acesta: cum se face că ai fumat atâta timp şi de ce nu-i poţi convinge şi pe alţi fumători CÂT ESTE DE PLĂCUT SĂ FII NEFUMĂTOR?
Aşa cum spuneam mai devreme, subiectul a început să mă intereseze din cauza propriei mele adicţii. Când în sfârşit m-am lăsat de fumat, parcă s-a petrecut un miracol. Când încercasem mai înainte, trăisem săptămâni şi săptămâni de depresie neagră. Câteodată mă mai luminam, dar a doua zi depresia mă copleşea iar. Era ca atunci când încerci să ieşi pe brânci dintr-un puţ alunecos: ai impresia că eşti aproape de cap, vezi o rază de soare, iar apoi simţi că aluneci din nou înăuntru. Până la urmă aprinzi o ţigară – gustul e oribil şi încerci să pricepi de ce trebuie să faci asta.
Una dintre întrebările pe care le pun întotdeauna fumătorilor înainte de consultaţie este: « Vrei să te laşi de fumat? » E o întrebare cam prostească. Tuturor fumătorilor – inclusiv membrilor asociaţiilor pro-fumat – le-ar plăcea să se lase. Dacă-l întrebi pe cel mai învederat fumător: « Presupunând că te-ai putea reîntoarce în perioada de dinainte de a deveni dependent, dar ştiind ceea ce ştii acum, te-ai apuca din nou de fumat? », răspunsul este: « ÎN NICI UN CAZ! »
Spune-i celui mai învederat fumător – cineva care nu crede că fumatul îl îmbolnăveşte, pe care nu-l supără stigmatizarea societăţii şi care poate să-şi permită cheltuiala (nu prea există multe asemenea persoane în ziua de azi) – « Îţi încurajezi copiii să fumeze? » şi răspunsul este: « ÎN NICI UN CAZ! »
Toţi fumătorii simt că sunt posedaţi de un duh rău. În prima etapă, problema se pune în termeni de genul: « O să mă las, dar nu azi, mâine. » Până la urmă ajungem în etapa în care credem fie că n-avem voinţă, fie că există ceva intrinsec ţigării, ceva de care avem nevoie ca să ne bucurăm de viaţă.
Aşa cum spuneam mai devreme, problema nu este să explici de ce e uşor să te laşi, ci să explici de ce este greu. De fapt, adevărata problemă este să explici de ce se apucă cineva de fumat sau de ce, în alte timpuri, peste 60% din populaţie fuma.
Toată povestea asta cu fumatul e un mare mister. Singurul motiv ca să te apuci de fumat este acela că milioane de oameni deja s-au apucat. Şi totuşi, fiecare dintre ei vrea să n-o fi făcut şi toţi spun că e o pierdere de timp şi de bani. Dar nu prea putem crede că nu le place. Asociem fumatul cu vârsta adultă şi ne străduim din răsputeri să devenim şi noi dependenţi. După care ne petrecem restul vieţii spunându-le copiilor noştri să nu fumeze şi încercând să scăpăm noi înşine de acest obicei.
Şi ne petrecem restul vieţii plătind, pe deasupra, bani grei. Cineva care fumează în medie 20 de ţigări pe zi cheltuieşte pe ţigări de-a lungul vieţii 25 000 de lire sterline .Şi ce facem cu aceşti bani? Ne încărcăm în mod sistematic plămânii cu gudroane cancerigene, ne înfundăm şi ne otrăvim încetul cu încetul vasele de sânge. Zi de zi, privăm de oxigen fiecare muşchi şi organ, astfel că pe zi ce trece devenim tot mai obosiţi. Ne condamnăm pe viaţă la mizerie, la respiraţie urât mirositoare, la dinţi îngălbeniţi, la haine găurite, la scrumiere scârboase, la mirosul oribil de fum stătut. O viaţă de robie. Jumătate din viaţa asta o petrecem în condiţii în care societatea ne interzice să fumăm (în biserici, spitale, şcoli, metrouri, săli de cinema, magazine etc.) sau, când încercăm să reducem numărul de ţigări ori să ne lăsăm, simţind că ceva ne lipseşte. Restul vieţii noastre de fumători se petrece în condiţii în care ni se permite să fumăm, dar ne-am dori să n-o facem.
Ce fel de hobby e acesta, pe care când îl practici îţi doreşti să nu-l practici, iar când nu-l practici râvneşti la el? Eşti socotit de o bună parte din societate o pacoste şi, lucrul cel mai neplăcut, cu toate că eşti o fiinţă umană inteligentă şi raţională, ţi-e silă de tine. Pentru că fumătorul se dispreţuieşte – ori de câte ori se fac campanii antifumat sau de prevenire a cancerului, ori de câte ori îşi planifică bugetul, ori de câte ori citeşte fără să vrea avertismentul de pe pachetul de ţigări, ori de cuşeşte sau îl doare în piept, ori de câte ori e singurul fumător printre nefumători. Şi ce avantaje are din toate aceste umbre ameninţătoare, ce I s-au cuibărit în minte şi-l torturează? ABSOLUT NICI UNUL! Plăcere? Bucurie? Relaxare? Un sprijin? Un stimulent? Toate sunt iluzii, dacă nu cumva consideri că e o plăcere să porţi pantofi strâmţi pentru că te simţi uşurat când îi scoţi!
Aşa cum spuneam, adevărata problemă e să explici nu numai de ce fumătorilor le este greu să se lase, dar şi de ce, în fond, fumează lumea.
Probabil că acum îţi spui: « Foarte bine. Ştiu toate astea, dar o dată ce devii dependent de ţigară e foarte greu să te laşi. » Însă de ce e atât de greu şi de ce trebuie să fumăm? Fumătorii caută răspunsul la aceste întrebări toată viaţa.
Unii spun că e vorba de simptomele intense de abstinenţă. De fapt, simptomele reale de abstinenţă în cazul nicotinei sunt atât de blânde (vezi capitolul 6), încât majoritatea fumătorilor trăiesc şi mor fără să-şi dea seama niciodată că sunt dependenţi de un drog.
Unii spun că ţigările sunt ceva foarte plăcut. Nu sunt. Sunt nişte chestii mizerabile şi dezgustătoare. Întreabă un fumător care-şi imaginează că fumează de plăcere: dacă n-a găsit marca lui de ţigări şi are la dispoziţie o marcă al cărei gust îi displace, nu mai fumează? Fumătorii fumează şi o frânghie veche decât să nu fumeze deloc! Plăcerea n-are nimic de-a face cu asta. Îmi place homarul, dar n-am mers niciodată până acolo încât să-mi trebuiască douăzeci de homari atârnaţi la gât. În viaţă ne plac o mulţime de lucruri cât timp le facem, dar dacă nu le facem nu avem senzaţia că suntem privaţi de ceva.
Unii caută motive psihologice adânci, de genul « sindrom freudian », « copilul care suge la ţâţa mamei ». Dar lucrurile stau exact pe dos. În mod obişnuit, ne apucăm de fumat ca să demonstrăm că am crescut şi am devenit adulţi. Dacă ar trebui să sugem din biberon în public, am muri de ruşine.
Unii cred că e vorba, dimpotrivă, de efectul macho al fumului (şi plăcărilor) azvârlite pe nări. Nici acest argument n-are substanţă deloc. Cu o ţigară aprinsă în ureche am fi ridicoli. Dar cu atât mai ridicol este să inspiri gudroane cancerigene în plămâni.
Unii spun: « Aşa, am ce să fac cu mâinile! » Bine, dar de ce aprinzi ţigara?
« E o formă de satisfacţie orală. » Bine, dar de ce aprinzi ţigara?
« E vorba de senzaţia fumului inhalat în plămâni. » Groaznică senzaţie – se numeşte sufocare.
Mulţi cred că fumatul te scapă de plictiseală. Altă aberaţie. Plictiseala e o stare de spirit. O ţigară n-are nimic interesant.
Vreme de 33 de ani, motivul meu a fost că ţigara mă relaxează, îmi dă încredere în mine însumi şi curaj. Dar ştiam totodată că mă ucide şi că mă costă o avere. De ce n-am fost la doctor ca să-mi dea încredere şi curaj? N-am fost pentru că ştiam că o să-mi recomande ceva – altceva. Nu era un motiv, era o scuză.
Unii spun că fumează pentru că şi prietenii lor fumează. Eşti chiar atât de prost? Atunci, roagă-te ca prietenii tăi să nu înceapă să-şi vindece migrenele tăindu-şi capul!
Mulţi fumători care meditează asupra fumatului ajung până la urmă la concluzia că e doar un obicei. Nu e la drept vorbind o explicaţie, dar, după ce-au fost eliminate toate explicaţiile raţionale obişnuite, nu mai rămâne decât această scuză. Din păcate, şi explicaţia asta e ilogică. Ne schimbăm zi de zi, de-a lungul vieţii, deprinderile, şi unele sunt cât se poate de plăcute. Am fost supuşi unei spălări a creierului, inoculându-ni-se credinţa că fumatul e un obicei şi că de obiceiuri scapi greu. Scapi greu de un obicei? În Marea Britanie, avem obiceiul să conducem maşina pe partea stângă a străzii. Şi totuşi, când mergem pe continent sau în SUA, scăpăm iute de acest obicei, aproape fără nici o dificultate. Ideea că scapi greu de obiceiuri e o aberaţie. Adevărul este că ne formăm obiceiuri şi scăpăm de ele în fiecare zi a vieţii.
Şi atunci, de ce ni se pare greu să scăpăm de un obicei care are un gust oribil, care ne ucide, care ne costă o avere, care e mizerabil şi scârbos şi de care am fi oricum încântaţi să scăpăm – când singurul lucru pe care-l avem de făcut este să nu-l mai practicăm? Răspunsul e simplu: fumatul nu e un obicei. ESTE ADICŢIE LA NICOTINĂ. Iată de ce pare a greu « să renunţi ». Ai cumva impresia că asta explică de ce e cu adevărat greu « să renunţi » la fumat? Explică doar de ce majoritatea fumătorilor găsesc că e greu « să renunţe ». Pentru că nu înţeleg fenomenul adicţiei la un drog. Şi nu-l înţeleg pentru că îşi închipuie că fumatul le oferă o plăcere veritabilă şi/sau un sprijin şi că ar face un veritabil sacrificiu dacă se lasă.
Adevărul cel minunat este că, o dată ce înţelegi adicţia la nicotină şi motivele reale pentru care fumezi, n-ai să mai fumezi – pur şi simplu – şi în trei săptămâni singurul mister pe care va rămâne să-l dezlegi va fi acesta: cum se face că ai fumat atâta timp şi de ce nu-i poţi convinge şi pe alţi fumători CÂT ESTE DE PLĂCUT SĂ FII NEFUMĂTOR?
- In sfarsit, nefumator - Avertisment final
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 45
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 44
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 43
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 42
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 41
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 40
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 39
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 38
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 37
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 36
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 35
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 34
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 33
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 32
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 31
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 30
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 29
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 28
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 27
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 26
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 25
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 24
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 23
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 22
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 21
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 20
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 19
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 18
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 17
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 16
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 15
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 14
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 13
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 12
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 11
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 10
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 9
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 8
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 7
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 6
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 5
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 4
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 3
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 2
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 1
- In sfarsit, nefumator - Introducere
- In sfarsit, nefumator - Avertizment
- In sfarsit, nefumator - Prefaţă
Comments