FUMĂTORII OCAZIONALI, ADOLESCENŢII, NEFUMĂTORII
Fumătorii înrăiţi tind să îi invidieze pe fumătorii ocazionali. Noi toţi am întâlnit aceşti indivizi: « Of, pot rezista o săptămână întragă fără ţigări, chiar nu mă deranjează. » « Doamne, cât aş vrea să fiu şi eu aşa! » - ne gândim. Ştiu că pare greu de crezut, dar nici un fumător nu e încântat că este fumător. Nu uita niciodată:
Nici un fumător n-a hotărât să devină fumător – ocazional sau nu; prin urmare:
Toţi fumătorii se cred nişte proşti; prin urmare:
Toţi fumătorii trebuie să se mintă pe ei înşişi şi să-i mintă pe ceilalţi, în încercarea iluzorie de a-şi justifica prostia.
Pe vremuri eram un jucător de golf fanatic. Mă făleam că joc foarte des şi doream să joc şi mai mult. De ce se fălesc fumătorii cu cât de puţin fumează? Dacă acesta e adevăratul criteriu, atunci corolarul este să nu mai fumezi deloc!
Dacă ţi-aş spune: « Ştii, pot să nu mănânc morcovi o săptămână întreagă, nu mi-e greu deloc », ai crede că am luat-o razna. Dacă îmi plac, de ce să nu mănânc morcovi o săptămână? Iar dacă nu-mi plac, de ce să fac o asemenea declaraţie? Prin urmare, când un fumător declară ceva de genul: « Pot să nu fumez o săptămână întreagă, nu mi-e greu deloc », el încearcă să se convingă şi pe el, şi pe tine că fumatul, în cazul lui, nu e o problemă. Dar dacă n-ar fi o problemă, n-ar fi nevoie să facă declaraţia cu pricina. Ceea ce spune el de fapt este: « Am reuşit să supravieţuiesc o săptămână întreagă fără să fumez. » Ca orice fumător, spera ca după aceea să poată supravieţui fără ţigară o viaţă întreagă. Dar n-a putut supravieţui decât o săptămână – şi gândeşte-te cât de preţioasă a fost ţigara fumată după ce s-a simţit privat de nicotină o săptămână întreagă!
Iată de ce fumătorii ocazionali sunt dependenţi într-un mod mai eficace decât marii fumători. Nu numai că, în cazul lor, iluzia plăcerii e mai mare, dar motivaţia de a se lăsa e mai slabă căci cheltuiesc mai puţini bani şi nu sunt atât de vulnerabili la riscurile pentru sănătate.
Nu uita, singura plăcere pe care o obţin fumătorii este alinarea suferinţei produse de abstinenţă şi, aşa cum am explicat, chiar şi această plăcere e iluzorie. Imaginează-ţi micul monstru al nicotinei din interiorul corpului tău ca pe o mâncărime permanentă, dar atât de uşoară încât în cea mai mare parte a timpului nici măcar n-o percepi.
Când ai o mâncărime continuă, tendinţa naturală e să te scarpini. Şi pentru că organismul devine tot mai imun la nicotină, tendinţa naturală e să fumezi ţigară de la ţigară.
Există trei factori principali care-I împiedică pe fumători să fumeze ţigară de la ţigară:
BANII. Foarte mulţi nu-şi pot permite.
SĂNĂTATEA. Ca să ne alinăm suferinţa abstinenţei, suntem nevoiţi să luăm o otravă. Rezistenţa la această otravă variază în funcţie de persoană, de moment şi de împrejurările vieţii. Lucrul acesta acţionează ca o frână naturală.
DISCIPLINA. Aceasta e impusă de societate, de slujba fumătorului, de prieteni şi rude sau de fumătorul însuşi, torturat de gândurile negre care-i trec prin minte.
În ce mă priveşte, consideram faptul că fumam ţigară de la ţigară o slăbiciune. Nu puteam înţelege cum reuşeau prietenii mei să-şi limiteze doza la 10, 15 sau 20 de ţigări pe zi. Ştiam că sunt o persoană cu voinţă de fier. Nu mi-a trecut prin cap că majoritatea fumătorilor sunt incapabili să fumeze ţigară de la ţigară – pentru că ai nevoie de nişte plămâni foarte viguroşi ca s-o faci. Unii dintre acei fumători de cinci ţigări pe zi, pe care de obicei marii fumători îi invidiază, fumează cinci pe zi deoarece constituţia lor fizică nu le permite mai mult sau pentru că n-au bani să fumeze mai mult, sau pentru că slujba, societatea ori dezgustul pentru propria dependenţă nu le permite să fumeze mai mult.
Poate că e bine, o dată ajunşi aici, să dăm câteva definiţii.
NEFUMĂTORUL. Cineva care n-a căzut niciodată în capcană, dar nu trebuie să se umfle în pene. Este nefumător doar prin graţia lui Dumnezeu. Toţi fumătorii au fost convinşi la început că nu vor deveni niciodată dependenţi, iar unii nefumători continuă să încerce, din când în când, să fumeze o ţigară.
FUMĂTORUL OCAZIONAL. Există două categorii de bază de asemenea fumători:
Fumătorii care au căzut în capcană, dar nu-şi dau seama. Nu invidia astfel de fumători. Nu fac decât să guste câte puţin nectar la doi paşi de gura plantei carnivore şi, foarte probabil, vor deveni în curând mari fumători. Reţine: toţi alcoolicii au început prin a fi băutori ocazionali – şi la fel au fost la început toţi fumătorii.
Fumătorii care au fost mai înainte mari fumători şi care cred că nu se pot lăsa. Aceştia sunt cei mai jalnici dintre toţi. Se împart în mai multe categorii – fiecare cu caracteristicile ei:
· FUMĂTORUL DE CINCI ŢIGĂRI PE ZI. Dacă îi place ţigara, de ce fumează doar cinci pe zi? Dacă îi e indiferent că fumează sau nu, de ce o mai face? Fumătorul de cinci pe zi îşi alină zilnic suferinţa abstinenţei timp de circa o oră. În restul timpului, deşi nu-şi dă seama, se dă cu capul de pereţi – şi face asta cam toată viaţa. Fumează doar cinci pe zi pentru că nu-şi pune în pericol sănătatea. E uşor să convingi un mare fumător că nu-i place ţigara, dar ia încearcă să convingi un fumător ocazional! Oricine a făcut tentativa de a reduce numărul de ţigări ştie că este tortura supremă, care te va menţine, aproape sigur, dependent de ţigară tot restul vieţii.
· FUMĂTORUL DE DIMINEAŢĂ SAU DE SEARĂ. Se pedepseşte suferind chinul abstinenţei jumătate de zi, ca să-şi aline chinul în jumătatea cealaltă. Din nou, întreabă-l de ce, dacă îi place ţigara, nu fumează toată ziua, sau, dacă nu-i place, de ce mai fumează.
· FUMĂTORUL « ŞASE LUNI DA, ŞASE LUNI NU ». (Sau: « Pot să mă las când vreau. Am făcut-o de o mie de ori. ») Dacă îi place să fumeze, de ce se opreşte şase luni? Dacă nu-i place, de ce se apucă din nou? În realitate, încă e dependent! Deşi scapă de adicţia fizică, rămâne cu problema principală – spălarea creierului. Speră de fiecare dată că se va lăsa de-a binelea, dar recade curând în capcană. Mulţi fumători îi invidiază pe aceşti oameni. Îşi spun: « Ce fericire să poţi controla lucrurile aşa, să fumezi când vrei, să te laşi când vrei! » Ceea ce nu văd ei este că fumătorii de acest gen nu controlează nimic. Când fumează, doresc să nu fumeze. Se străduiesc să se lase, după care se simt din nou frustraţi, cad iar în capcană, apoi doresc să n-o fi făcut. Se află în cea mai rea dintre lumi. Când sunt fumători, doresc să nu fie; când sunt nefumători, doresc să poată fuma. Şi dacă ne gândim bine, acelaşi lucru e valabil de-a lungul întregii vieţi de fumător. Când ni se permite să fumăm, fie ni se pare de la sine înţeles, fie ne dorim să nu ni se fi permis. Numai când nu putem fuma devin ţigările într-adevăr preţioase. Iată cumplita dilemă a fumătorilor. Nu pot câştiga niciodată, căci sunt obsedaţi de un mit, de o iluzie. Există un singur mod de a câştiga: să nu mai fumezi şi totodată să nu te mai iluzionezi.
· FUMĂTORUL « EU FUMEZ DOAR LA OCAZII SPECIALE ». Da, la început toţi facem aşa, dar e uluitor cât de rapid creşte numărul de ocazii şi cum, înainte să ne dăm seama, fumăm în toate ocaziile!
· FUMĂTORUL « M-AM LĂSAT, DAR DIN CÂND ÎN CÂND FUMEZ O ŢIGARĂ ». Într-un fel, aceştia sunt fumătorii cei mai jalnici dintre toţi. Fie trec prin viaţă simţindu-se frustraţi, fie, mai des, ţigara ocazională se înmulţeşte. Se află pe o pantă alunecoasă care duce într-o singură direcţie – ÎN JOS. Mai devreme sau mai târziu redevin mari fumători. Recad în aceeaşi capcană în care căzuseră la început.
Există şi alte două categorii de fumători ocazionali. În prima intră tipul care fumează ţigara ocazională doar când e în societate. Astfel de oameni sunt de fapt nefumători. Nici măcar nu au impresia că le place să fumeze. Dar nu vor să rămână pe dinafară. Vor să fie şi ei « în rândul lumii ». Cu toţii începem de fapt aşa.
A doua categorie se întâlneşte extrem de rar. Între miile de persoane pe care le-am consiliat, nu am decât vreo zece exemple din această categorie. Tipul poate fi cel mai bine descris dacă vă povestesc un caz recent.
M-a sunat o femeie, solicitându-mi o şedinţă de consiliere privată. Era avocată şi fumase cam 12 ani, dar niciodată peste sau sub două ţigări pe zi. Era, din întâmplare, o cucoană cu multă voinţă. I-am explicat că rata de succes a şedinţelor de grup este la fel de mare ca a celor individuale şi că, oricum, nu fac terapie individuală decât dacă persoana e atât de celebră încât riscă să strice coeziunea grupului. A început să plângă – şi n-am fost în stare să rezist lacrimilor.
Şedinţa a costat-o mult, adevărul este că mulţi fumători s-ar întreba de ce ţinea atâta să se lase. Ei ar plăti imediat cât i-am cerut doamnei în cauză tocmai ca să poată fuma doar două ţigări pe zi! Greşeala lor este că îşi imaginează că fumătorii ocazionali sunt mai fericiţi şi mai stăpâni pe sine. Stăpâni pot fi, dar fericiţi nu. În cazul de care vorbesc, ambii părinţi ai femeii muriseră de cancer pulmonar înainte ca ea să devină dependentă. Exact ca mine, îi fusese foarte teamă de fumat până să fumeze prima ţigară. Exact ca mine, a cedat până la urmă presiunilor şi a încercat prima ţigară. Exact ca mine, îşi amintea gustul oribil. Spre deosebire de mine, care am capitulat, devenind foarte repede fumător ţigară de la ţigară, ea n-a alunecat pe pantă în jos, a rezistat.
Tot ce îţi place la o ţigară este sfârşitul dorinţei de ţigară; fie dorinţa fizică, aproape imperceptibilă, de nicotină, fie tortura mentală provocată de neputinţa de a-ţi alina « mâncărimea » de care vorbeam mai devreme. Ţigările în sine sunt mizerie şi otravă. De aceea, nu ai iluzia că îţi plac decât după o perioadă de abstinenţă. La fel ca atunci când ţi-e foame sau sete, cu cât suferi mai multă vreme, cu atât îţi creşte plăcerea când, în sfârşit, îţi ostoieşti suferinţa. Fumătorii cred, în mod eronat, că fumatul e doar « un obicei ». Ei îţi spun: « Dacă pot menţine lucrurile la un nivel suficient de coborât sau dacă pot fuma doar la ocazii speciale, creierul şi corpul meu o vor accepta. După care pot menţine fumatul la acel nivel sau, dacă vreau, pot coborî şi mai jos. » Să-ţi fie clar: « obiceiul » nu există. Fumatul înseamnă dependenţă de drog. Tendinţa naturală este să-ţi uşurezi suferinţa abstinenţei, nu s-o suporţi. Ca să menţii nivelul actual, vei avea nevoie de disciplină şi voinţă toată viaţa, pentru că, pe măsură ce organismul devine imun la drog, el vrea tot mai mult, nu tot mai puţin. Pe măsură ce drogul te distruge fizic şi mental, pe măsură ce îţi anihilează sistemul nervos, curajul şi încrederea în sine, nu mai eşti capabil să te opui scurtării intervalului dintre ţigări. Iată de ce, la început, putem să fumăm ori să nu fumăm, după plac. Când răcim, pur şi simplu nu mai fumăm. Şi iată de ce un om ca mine, care n-a avut niciodată iluzia că îi plac ţigările, a continuat să fumeze ţigară de la ţigară, deşi fiecare devenise o fomă de tortură fizică.
Nu invidia femeia despre care vorbeam mai sus. Când fumezi doar o ţigară la 24 de ore, acea ţigară e cel mai preţios lucru din lume. Timp de 12 ani, biata femeie s-a aflat în miezul unei lupte crâncene. N-a fost capabilă să se lase de fumat, dar s-a temut să crească doza ca nu cumva să facă, asemenea părinţilor ei, cancer pulmonar. Însă vreme de 23 de ore şi zece minute, în fiecare zi, a trebuit să reziste tentaţiei. A avut nevoie de o imensă voinţă şi, aşa cum am spus, astfel de cazuri sunt rare. Hai să privim lucrurile pur logic: fie există un sprijin sau o plăcere autentică în actul de a fuma, fie nu. Dacă există, cine ar vrea să aştepte o oră, o zi sau o săptămână? De ce să fii lipsit de sprijin ori de plăcere în acest interval? Dacă nu există, atunci de ce să te mai osteneşti să fumezi?
Îmi aduc aminte de alt caz, un fumător de cinci ţigări pe zi. A început conversaţia la telefon, cu o voce spartă: « Domnule Carr, vreau doar un lucru – să mă las de fumat înainte să mor. » Iată cum şi-a descris acel om viaţa:
« Am 61 de ani. Am făcut cancer în gât din cauza fumatului. Acum nu mai rezist fizic decât cinci ţigări pe zi, pe care mi le rulez singur.
Mai demult dormeam toată noaptea neîntors. Acum mă trezesc din oră în oră şi gândul meu e doar la ţigări. Iar când dorm…visez că fumez.
Nu pot fuma prima ţigară decât la ora 10. Mă trezesc la 5 şi-mi fac nenumărate ceşti de ceai. Nevastă-mea se trezeşte la 8 şi, pentru că sunt atât de prost dispus, nu vrea să mă vadă în casă. Cobor în seră şi încerc să-mi fac de lucru, dar sunt obsedat de ţigară. La ora 9 încep să-mi rulez prima ţigară – o fac şi o refac până iese perfectă. Nu pentru că aş vrea să fie perfectă, dar aşa am o treabă. După aceea aştept să se facă 10. Când vine momentul, mâinile îmi tremură incontrolabil. Dar nu-mi aprind imediat ţigara. Dacă o fac, trebuie să aştept încă trei ore până la următoarea. Până la urmă aprind ţigara, trag un fum şi o sting. Făcând tot aşa, ţigara durează o oră. O fumez până ce are mai puţin de un centimetru şi apoi aştept să vină momentul următoarei. »
Pe lângă toate celelalte necazuri, acest biet om are arsuri pe buze pentru că fumează ţigările aproape complet. Îţi imaginezi probabil un trist imbecil. Nici vorbă! E un bărbat înalt de aproape doi metri, fost sergent în marină. A făcut mai înainte sport şi n-a vrut să devină fumător. Numai că, pe vremea războiului trecut, se credea că ţigara dă curaj, iar cei din armată primeau raţii de ţigări pe gratis. Acestui bărbat practic i s-a ordonat să devină fumător. Şi-a petrecut viaţa plătind bani grei şi distrugându-se fizic şi mental. Dacă ar fi fost un animal, societatea l-ar fi salvat. Dar nu, noi continuăm să-i lăsăm pe tinerii sănătoşi fizic şi mental să devină dependenţi.
Poate crezi că e vorba de un caz extrem. Este extrem, însă nu unic. Există literalmente mii de istorii similare. Omul acela şi-a deschis înaintea mea sufletul, dar poţi fi sigur că mulţi dintre prietenii şi cunoştinţele lui îl invidiază pentru raţia de cinci ţigări pe zi. Dacă îţi închipui că ţie nu ţi se poate întâmpla aşa ceva, nu te mai amăgi. Deja ţi se întâmplă.
În orice caz, fumătorii sunt nişte mincinoşi notorii – se mint chiar şi pe ei înşişi. Majoritatea fumătorilor ocazionali fumează mult mai multe ţigări, şi în mult mai multe ocazii, decât admit. Am avut nenumărate conversaţii cu aşa-numiţii « fumători de cinci pe zi », în cursul cărora au fumat, în prezenţa mea, peste cinci ţigări. Observă fumătorii ocazionali la nunţi şi la petreceri. Fumează ţigară de la ţigară, ca toţi ceilalţi fumători.
Nu e nevoie să-i invidiezi pe fumătorii ocazionali. Nu e nevoie să fumezi. Viaţa e infinit mai frumoasă fără ţigări.
Adolescenţii sunt mai greu de vindecat nu pentru că le-ar fi greu să se lase ci pentru că fie nu cred că sunt dependenţi, fie sunt în stadiul primar al bolii şi suferă de iluzia că se vor lăsa automat înainte de stadiul al doilea.
Vreau să avertizez în mod special pe părinţii copiilor care detestă fumatul să nu aibă un fals sentiment de securitate. Toţi copiii detestă mirosul şi gustul ţigării până când devin dependenţi. Şi tu le-ai detestat cândva. De asemenea, nu te lăsa amăgit de campaniile guvernamentale de înfricoşare. Capcana e aceeaşi ca întotdeauna. Copiii ştiu că ţigările ucid, dar mai ştiu şi că o singură ţigară nu ucide. Pot suferi, la un moment dat, influenţa unei prietene, a unui prieten, a unui coleg de şcoală.
Găsesc că eşecul societăţii de a împiedica adicţia copiilor la nicotină sau la alte droguri este cel mai grav dintre multele aspecte grave ale adicţiei la drog. M-am gândit mult la chestiunea asta şi am scris o carte, publicată de Penguin, care arată cum să-ţi împiedici copiii să devină dependenţi şi cum să-i ajuţi să se elibereze dacă au devenit deja. Se ştie că marea majoritate a tinerilor care devin dependenţi de droguri mai puternice încep prin a cădea în capcana nicotinei. Dacă îi ajuţi să evite capcana nicotinei, le vei reduce drastic riscul adicţiei la droguri mai puternice. Te rog din răsputeri, nu fi complezent în această chestiune. Tinerii au nevoie să fie protejaţi de la cea mai fragedă vârstă şi, dacă ai un copil, trebuie neapărat să citeşti cartea sus-menţionată. Chiar dacă bănuieşti că este deja dependent de un drog, poţi să-l ajuţi să se elibereze folosindu-te de îndrumările din carte.
Fumătorii înrăiţi tind să îi invidieze pe fumătorii ocazionali. Noi toţi am întâlnit aceşti indivizi: « Of, pot rezista o săptămână întragă fără ţigări, chiar nu mă deranjează. » « Doamne, cât aş vrea să fiu şi eu aşa! » - ne gândim. Ştiu că pare greu de crezut, dar nici un fumător nu e încântat că este fumător. Nu uita niciodată:
Nici un fumător n-a hotărât să devină fumător – ocazional sau nu; prin urmare:
Toţi fumătorii se cred nişte proşti; prin urmare:
Toţi fumătorii trebuie să se mintă pe ei înşişi şi să-i mintă pe ceilalţi, în încercarea iluzorie de a-şi justifica prostia.
Pe vremuri eram un jucător de golf fanatic. Mă făleam că joc foarte des şi doream să joc şi mai mult. De ce se fălesc fumătorii cu cât de puţin fumează? Dacă acesta e adevăratul criteriu, atunci corolarul este să nu mai fumezi deloc!
Dacă ţi-aş spune: « Ştii, pot să nu mănânc morcovi o săptămână întreagă, nu mi-e greu deloc », ai crede că am luat-o razna. Dacă îmi plac, de ce să nu mănânc morcovi o săptămână? Iar dacă nu-mi plac, de ce să fac o asemenea declaraţie? Prin urmare, când un fumător declară ceva de genul: « Pot să nu fumez o săptămână întreagă, nu mi-e greu deloc », el încearcă să se convingă şi pe el, şi pe tine că fumatul, în cazul lui, nu e o problemă. Dar dacă n-ar fi o problemă, n-ar fi nevoie să facă declaraţia cu pricina. Ceea ce spune el de fapt este: « Am reuşit să supravieţuiesc o săptămână întreagă fără să fumez. » Ca orice fumător, spera ca după aceea să poată supravieţui fără ţigară o viaţă întreagă. Dar n-a putut supravieţui decât o săptămână – şi gândeşte-te cât de preţioasă a fost ţigara fumată după ce s-a simţit privat de nicotină o săptămână întreagă!
Iată de ce fumătorii ocazionali sunt dependenţi într-un mod mai eficace decât marii fumători. Nu numai că, în cazul lor, iluzia plăcerii e mai mare, dar motivaţia de a se lăsa e mai slabă căci cheltuiesc mai puţini bani şi nu sunt atât de vulnerabili la riscurile pentru sănătate.
Nu uita, singura plăcere pe care o obţin fumătorii este alinarea suferinţei produse de abstinenţă şi, aşa cum am explicat, chiar şi această plăcere e iluzorie. Imaginează-ţi micul monstru al nicotinei din interiorul corpului tău ca pe o mâncărime permanentă, dar atât de uşoară încât în cea mai mare parte a timpului nici măcar n-o percepi.
Când ai o mâncărime continuă, tendinţa naturală e să te scarpini. Şi pentru că organismul devine tot mai imun la nicotină, tendinţa naturală e să fumezi ţigară de la ţigară.
Există trei factori principali care-I împiedică pe fumători să fumeze ţigară de la ţigară:
BANII. Foarte mulţi nu-şi pot permite.
SĂNĂTATEA. Ca să ne alinăm suferinţa abstinenţei, suntem nevoiţi să luăm o otravă. Rezistenţa la această otravă variază în funcţie de persoană, de moment şi de împrejurările vieţii. Lucrul acesta acţionează ca o frână naturală.
DISCIPLINA. Aceasta e impusă de societate, de slujba fumătorului, de prieteni şi rude sau de fumătorul însuşi, torturat de gândurile negre care-i trec prin minte.
În ce mă priveşte, consideram faptul că fumam ţigară de la ţigară o slăbiciune. Nu puteam înţelege cum reuşeau prietenii mei să-şi limiteze doza la 10, 15 sau 20 de ţigări pe zi. Ştiam că sunt o persoană cu voinţă de fier. Nu mi-a trecut prin cap că majoritatea fumătorilor sunt incapabili să fumeze ţigară de la ţigară – pentru că ai nevoie de nişte plămâni foarte viguroşi ca s-o faci. Unii dintre acei fumători de cinci ţigări pe zi, pe care de obicei marii fumători îi invidiază, fumează cinci pe zi deoarece constituţia lor fizică nu le permite mai mult sau pentru că n-au bani să fumeze mai mult, sau pentru că slujba, societatea ori dezgustul pentru propria dependenţă nu le permite să fumeze mai mult.
Poate că e bine, o dată ajunşi aici, să dăm câteva definiţii.
NEFUMĂTORUL. Cineva care n-a căzut niciodată în capcană, dar nu trebuie să se umfle în pene. Este nefumător doar prin graţia lui Dumnezeu. Toţi fumătorii au fost convinşi la început că nu vor deveni niciodată dependenţi, iar unii nefumători continuă să încerce, din când în când, să fumeze o ţigară.
FUMĂTORUL OCAZIONAL. Există două categorii de bază de asemenea fumători:
Fumătorii care au căzut în capcană, dar nu-şi dau seama. Nu invidia astfel de fumători. Nu fac decât să guste câte puţin nectar la doi paşi de gura plantei carnivore şi, foarte probabil, vor deveni în curând mari fumători. Reţine: toţi alcoolicii au început prin a fi băutori ocazionali – şi la fel au fost la început toţi fumătorii.
Fumătorii care au fost mai înainte mari fumători şi care cred că nu se pot lăsa. Aceştia sunt cei mai jalnici dintre toţi. Se împart în mai multe categorii – fiecare cu caracteristicile ei:
· FUMĂTORUL DE CINCI ŢIGĂRI PE ZI. Dacă îi place ţigara, de ce fumează doar cinci pe zi? Dacă îi e indiferent că fumează sau nu, de ce o mai face? Fumătorul de cinci pe zi îşi alină zilnic suferinţa abstinenţei timp de circa o oră. În restul timpului, deşi nu-şi dă seama, se dă cu capul de pereţi – şi face asta cam toată viaţa. Fumează doar cinci pe zi pentru că nu-şi pune în pericol sănătatea. E uşor să convingi un mare fumător că nu-i place ţigara, dar ia încearcă să convingi un fumător ocazional! Oricine a făcut tentativa de a reduce numărul de ţigări ştie că este tortura supremă, care te va menţine, aproape sigur, dependent de ţigară tot restul vieţii.
· FUMĂTORUL DE DIMINEAŢĂ SAU DE SEARĂ. Se pedepseşte suferind chinul abstinenţei jumătate de zi, ca să-şi aline chinul în jumătatea cealaltă. Din nou, întreabă-l de ce, dacă îi place ţigara, nu fumează toată ziua, sau, dacă nu-i place, de ce mai fumează.
· FUMĂTORUL « ŞASE LUNI DA, ŞASE LUNI NU ». (Sau: « Pot să mă las când vreau. Am făcut-o de o mie de ori. ») Dacă îi place să fumeze, de ce se opreşte şase luni? Dacă nu-i place, de ce se apucă din nou? În realitate, încă e dependent! Deşi scapă de adicţia fizică, rămâne cu problema principală – spălarea creierului. Speră de fiecare dată că se va lăsa de-a binelea, dar recade curând în capcană. Mulţi fumători îi invidiază pe aceşti oameni. Îşi spun: « Ce fericire să poţi controla lucrurile aşa, să fumezi când vrei, să te laşi când vrei! » Ceea ce nu văd ei este că fumătorii de acest gen nu controlează nimic. Când fumează, doresc să nu fumeze. Se străduiesc să se lase, după care se simt din nou frustraţi, cad iar în capcană, apoi doresc să n-o fi făcut. Se află în cea mai rea dintre lumi. Când sunt fumători, doresc să nu fie; când sunt nefumători, doresc să poată fuma. Şi dacă ne gândim bine, acelaşi lucru e valabil de-a lungul întregii vieţi de fumător. Când ni se permite să fumăm, fie ni se pare de la sine înţeles, fie ne dorim să nu ni se fi permis. Numai când nu putem fuma devin ţigările într-adevăr preţioase. Iată cumplita dilemă a fumătorilor. Nu pot câştiga niciodată, căci sunt obsedaţi de un mit, de o iluzie. Există un singur mod de a câştiga: să nu mai fumezi şi totodată să nu te mai iluzionezi.
· FUMĂTORUL « EU FUMEZ DOAR LA OCAZII SPECIALE ». Da, la început toţi facem aşa, dar e uluitor cât de rapid creşte numărul de ocazii şi cum, înainte să ne dăm seama, fumăm în toate ocaziile!
· FUMĂTORUL « M-AM LĂSAT, DAR DIN CÂND ÎN CÂND FUMEZ O ŢIGARĂ ». Într-un fel, aceştia sunt fumătorii cei mai jalnici dintre toţi. Fie trec prin viaţă simţindu-se frustraţi, fie, mai des, ţigara ocazională se înmulţeşte. Se află pe o pantă alunecoasă care duce într-o singură direcţie – ÎN JOS. Mai devreme sau mai târziu redevin mari fumători. Recad în aceeaşi capcană în care căzuseră la început.
Există şi alte două categorii de fumători ocazionali. În prima intră tipul care fumează ţigara ocazională doar când e în societate. Astfel de oameni sunt de fapt nefumători. Nici măcar nu au impresia că le place să fumeze. Dar nu vor să rămână pe dinafară. Vor să fie şi ei « în rândul lumii ». Cu toţii începem de fapt aşa.
A doua categorie se întâlneşte extrem de rar. Între miile de persoane pe care le-am consiliat, nu am decât vreo zece exemple din această categorie. Tipul poate fi cel mai bine descris dacă vă povestesc un caz recent.
M-a sunat o femeie, solicitându-mi o şedinţă de consiliere privată. Era avocată şi fumase cam 12 ani, dar niciodată peste sau sub două ţigări pe zi. Era, din întâmplare, o cucoană cu multă voinţă. I-am explicat că rata de succes a şedinţelor de grup este la fel de mare ca a celor individuale şi că, oricum, nu fac terapie individuală decât dacă persoana e atât de celebră încât riscă să strice coeziunea grupului. A început să plângă – şi n-am fost în stare să rezist lacrimilor.
Şedinţa a costat-o mult, adevărul este că mulţi fumători s-ar întreba de ce ţinea atâta să se lase. Ei ar plăti imediat cât i-am cerut doamnei în cauză tocmai ca să poată fuma doar două ţigări pe zi! Greşeala lor este că îşi imaginează că fumătorii ocazionali sunt mai fericiţi şi mai stăpâni pe sine. Stăpâni pot fi, dar fericiţi nu. În cazul de care vorbesc, ambii părinţi ai femeii muriseră de cancer pulmonar înainte ca ea să devină dependentă. Exact ca mine, îi fusese foarte teamă de fumat până să fumeze prima ţigară. Exact ca mine, a cedat până la urmă presiunilor şi a încercat prima ţigară. Exact ca mine, îşi amintea gustul oribil. Spre deosebire de mine, care am capitulat, devenind foarte repede fumător ţigară de la ţigară, ea n-a alunecat pe pantă în jos, a rezistat.
Tot ce îţi place la o ţigară este sfârşitul dorinţei de ţigară; fie dorinţa fizică, aproape imperceptibilă, de nicotină, fie tortura mentală provocată de neputinţa de a-ţi alina « mâncărimea » de care vorbeam mai devreme. Ţigările în sine sunt mizerie şi otravă. De aceea, nu ai iluzia că îţi plac decât după o perioadă de abstinenţă. La fel ca atunci când ţi-e foame sau sete, cu cât suferi mai multă vreme, cu atât îţi creşte plăcerea când, în sfârşit, îţi ostoieşti suferinţa. Fumătorii cred, în mod eronat, că fumatul e doar « un obicei ». Ei îţi spun: « Dacă pot menţine lucrurile la un nivel suficient de coborât sau dacă pot fuma doar la ocazii speciale, creierul şi corpul meu o vor accepta. După care pot menţine fumatul la acel nivel sau, dacă vreau, pot coborî şi mai jos. » Să-ţi fie clar: « obiceiul » nu există. Fumatul înseamnă dependenţă de drog. Tendinţa naturală este să-ţi uşurezi suferinţa abstinenţei, nu s-o suporţi. Ca să menţii nivelul actual, vei avea nevoie de disciplină şi voinţă toată viaţa, pentru că, pe măsură ce organismul devine imun la drog, el vrea tot mai mult, nu tot mai puţin. Pe măsură ce drogul te distruge fizic şi mental, pe măsură ce îţi anihilează sistemul nervos, curajul şi încrederea în sine, nu mai eşti capabil să te opui scurtării intervalului dintre ţigări. Iată de ce, la început, putem să fumăm ori să nu fumăm, după plac. Când răcim, pur şi simplu nu mai fumăm. Şi iată de ce un om ca mine, care n-a avut niciodată iluzia că îi plac ţigările, a continuat să fumeze ţigară de la ţigară, deşi fiecare devenise o fomă de tortură fizică.
Nu invidia femeia despre care vorbeam mai sus. Când fumezi doar o ţigară la 24 de ore, acea ţigară e cel mai preţios lucru din lume. Timp de 12 ani, biata femeie s-a aflat în miezul unei lupte crâncene. N-a fost capabilă să se lase de fumat, dar s-a temut să crească doza ca nu cumva să facă, asemenea părinţilor ei, cancer pulmonar. Însă vreme de 23 de ore şi zece minute, în fiecare zi, a trebuit să reziste tentaţiei. A avut nevoie de o imensă voinţă şi, aşa cum am spus, astfel de cazuri sunt rare. Hai să privim lucrurile pur logic: fie există un sprijin sau o plăcere autentică în actul de a fuma, fie nu. Dacă există, cine ar vrea să aştepte o oră, o zi sau o săptămână? De ce să fii lipsit de sprijin ori de plăcere în acest interval? Dacă nu există, atunci de ce să te mai osteneşti să fumezi?
Îmi aduc aminte de alt caz, un fumător de cinci ţigări pe zi. A început conversaţia la telefon, cu o voce spartă: « Domnule Carr, vreau doar un lucru – să mă las de fumat înainte să mor. » Iată cum şi-a descris acel om viaţa:
« Am 61 de ani. Am făcut cancer în gât din cauza fumatului. Acum nu mai rezist fizic decât cinci ţigări pe zi, pe care mi le rulez singur.
Mai demult dormeam toată noaptea neîntors. Acum mă trezesc din oră în oră şi gândul meu e doar la ţigări. Iar când dorm…visez că fumez.
Nu pot fuma prima ţigară decât la ora 10. Mă trezesc la 5 şi-mi fac nenumărate ceşti de ceai. Nevastă-mea se trezeşte la 8 şi, pentru că sunt atât de prost dispus, nu vrea să mă vadă în casă. Cobor în seră şi încerc să-mi fac de lucru, dar sunt obsedat de ţigară. La ora 9 încep să-mi rulez prima ţigară – o fac şi o refac până iese perfectă. Nu pentru că aş vrea să fie perfectă, dar aşa am o treabă. După aceea aştept să se facă 10. Când vine momentul, mâinile îmi tremură incontrolabil. Dar nu-mi aprind imediat ţigara. Dacă o fac, trebuie să aştept încă trei ore până la următoarea. Până la urmă aprind ţigara, trag un fum şi o sting. Făcând tot aşa, ţigara durează o oră. O fumez până ce are mai puţin de un centimetru şi apoi aştept să vină momentul următoarei. »
Pe lângă toate celelalte necazuri, acest biet om are arsuri pe buze pentru că fumează ţigările aproape complet. Îţi imaginezi probabil un trist imbecil. Nici vorbă! E un bărbat înalt de aproape doi metri, fost sergent în marină. A făcut mai înainte sport şi n-a vrut să devină fumător. Numai că, pe vremea războiului trecut, se credea că ţigara dă curaj, iar cei din armată primeau raţii de ţigări pe gratis. Acestui bărbat practic i s-a ordonat să devină fumător. Şi-a petrecut viaţa plătind bani grei şi distrugându-se fizic şi mental. Dacă ar fi fost un animal, societatea l-ar fi salvat. Dar nu, noi continuăm să-i lăsăm pe tinerii sănătoşi fizic şi mental să devină dependenţi.
Poate crezi că e vorba de un caz extrem. Este extrem, însă nu unic. Există literalmente mii de istorii similare. Omul acela şi-a deschis înaintea mea sufletul, dar poţi fi sigur că mulţi dintre prietenii şi cunoştinţele lui îl invidiază pentru raţia de cinci ţigări pe zi. Dacă îţi închipui că ţie nu ţi se poate întâmpla aşa ceva, nu te mai amăgi. Deja ţi se întâmplă.
În orice caz, fumătorii sunt nişte mincinoşi notorii – se mint chiar şi pe ei înşişi. Majoritatea fumătorilor ocazionali fumează mult mai multe ţigări, şi în mult mai multe ocazii, decât admit. Am avut nenumărate conversaţii cu aşa-numiţii « fumători de cinci pe zi », în cursul cărora au fumat, în prezenţa mea, peste cinci ţigări. Observă fumătorii ocazionali la nunţi şi la petreceri. Fumează ţigară de la ţigară, ca toţi ceilalţi fumători.
Nu e nevoie să-i invidiezi pe fumătorii ocazionali. Nu e nevoie să fumezi. Viaţa e infinit mai frumoasă fără ţigări.
Adolescenţii sunt mai greu de vindecat nu pentru că le-ar fi greu să se lase ci pentru că fie nu cred că sunt dependenţi, fie sunt în stadiul primar al bolii şi suferă de iluzia că se vor lăsa automat înainte de stadiul al doilea.
Vreau să avertizez în mod special pe părinţii copiilor care detestă fumatul să nu aibă un fals sentiment de securitate. Toţi copiii detestă mirosul şi gustul ţigării până când devin dependenţi. Şi tu le-ai detestat cândva. De asemenea, nu te lăsa amăgit de campaniile guvernamentale de înfricoşare. Capcana e aceeaşi ca întotdeauna. Copiii ştiu că ţigările ucid, dar mai ştiu şi că o singură ţigară nu ucide. Pot suferi, la un moment dat, influenţa unei prietene, a unui prieten, a unui coleg de şcoală.
Găsesc că eşecul societăţii de a împiedica adicţia copiilor la nicotină sau la alte droguri este cel mai grav dintre multele aspecte grave ale adicţiei la drog. M-am gândit mult la chestiunea asta şi am scris o carte, publicată de Penguin, care arată cum să-ţi împiedici copiii să devină dependenţi şi cum să-i ajuţi să se elibereze dacă au devenit deja. Se ştie că marea majoritate a tinerilor care devin dependenţi de droguri mai puternice încep prin a cădea în capcana nicotinei. Dacă îi ajuţi să evite capcana nicotinei, le vei reduce drastic riscul adicţiei la droguri mai puternice. Te rog din răsputeri, nu fi complezent în această chestiune. Tinerii au nevoie să fie protejaţi de la cea mai fragedă vârstă şi, dacă ai un copil, trebuie neapărat să citeşti cartea sus-menţionată. Chiar dacă bănuieşti că este deja dependent de un drog, poţi să-l ajuţi să se elibereze folosindu-te de îndrumările din carte.
- In sfarsit, nefumator - Avertisment final
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 45
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 44
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 43
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 42
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 41
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 40
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 39
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 38
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 37
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 36
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 35
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 34
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 33
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 32
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 31
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 30
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 29
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 28
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 27
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 26
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 25
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 24
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 23
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 22
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 21
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 20
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 19
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 18
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 17
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 16
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 15
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 14
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 13
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 12
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 11
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 10
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 9
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 8
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 7
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 6
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 5
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 4
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 3
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 2
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 1
- In sfarsit, nefumator - Introducere
- In sfarsit, nefumator - Avertizment
- In sfarsit, nefumator - Prefaţă
Comments