PERIOADA DE ABSTINENŢĂ
Timp de până la trei săptămâni de la ultima ţigară s-ar putea să suferi chinurile abstinenţei. În componenţa lor intră doi factori destul de diferiţi.
Efectul adicţiei de nicotină – acea senzaţie de gol, de nesiguranţă, similară senzaţiei de foame, în care fumătorii recunosc pofta de ţigară sau nevoia de a face ceva cu mâinile.
Efectul declanşator al anumitor evenimente, cum ar fi o conversaţie telefonică.
Tocmai neputinţa de a înţelege aceşti doi factori distincţi şi de a-i deosebi duce la dificultatea de a te lăsa de fumat prin Metoda voinţei, şi din acelaşi motiv mulţi fumători care reuşesc să se lase cad din nou în capcană.
Deşi chinul lipsei de nicotină nu provoacă vreo durere fizică, nu-l subestima. Vorbim de «dureri de foame» dacă nu mâncăm o zi întreagă, e posibil să ne « chiorăie maţele », însă dureri fizice, dacă suntem sănătoşi, nu avem. Chiar şi aşa, foamea e o nevoie puternică şi probabil că vom deveni foarte nervoşi dacă suntem privaţi de mâncare. La fel se întâmplă când organismul nostru doreşte cu disperare nicotină. Cu diferenţa că organismul are nevoie de hrană, nu de otravă, şi că suferinţa privării de nicotină se depăşeşte uşor şi dispare foarte repede.
Dacă fumătorii se pot abţine câteva zile cu Metoda voinţei, foamea de nicotină dispare curând. Dificultatea vine de la al doilea factor. Fumătorul şi-a făcut obiceiul să-şi aline chinul lipsei de nicotină în anumite momente sau ocazii, ceea ce a dus la asociaţii de idei (cum ar fi : « Nu-mi place cafeaua fără ţigări »). Vom înţelege mai uşor acest efect cu ajutorul unui exemplu.
Ai de câţiva ani o maşină cu maneta de semnalizare poziţionată în stânga volanului. La următoarea ta maşină, aceeaşi manetă se află în dreapta. Ştii că este în dreapta, şi totuşi, timp de câteva săptămâni, ori de câte ori vrei să semnalizezi dai drumul la ştergătoarele de parbriz.
Când te laşi de fumat se întâmplă ceva similar. În primele zile ale perioadei de abstinenţă, în anumite momente, mecanismul declanşator va funcţiona. Te vei gândi : « Vreau o ţigară. » Este esenţial să contracarezi spălarea creierului de la primele semne – şi atunci aceste declanşări automate vor dispărea. Când foloseşte Metoda voinţei, deoarece crede că face un sacrificiu, e deprimat şi aşteaptă ca nevoia stringentă de a fuma să dispară, fumătorul nu înlătură nicidecum aceste mecanisme declanşatoare, ba chiar le amplifică.
Un declanşator bine cunoscut este masa, mai ales o masă la restaurant, în compania prietenilor. Fostul fumător este de la bun început nefericit de vreme ce e privat de ţigară. Prietenii săi îşi aprind ţigările, iar el se simte şi mai nefericit. Masa nu-i mai face nici o plăcere, nici întâlnirea cu prietenii. Pentru că asociază ţigara cu masa şi cu convivialitatea, el suferă acum o triplă lovitură, iar spălarea creierului se amplifică. Dacă e hotărât şi poate rezista suficient de multă vreme, îşi acceptă până la urmă soarta şi rămâne nefumător. Totuşi, ceva din spălarea creierului rămâne şi cred că unul dintre lucrurile cele mai triste legate de fumat este cazul fumătorului care s-a lăsat din motive de sănătate sau de bani, dar care şi după câţiva ani încă mai tânjeşte după o ţigară, în anumite ocazii. Se agaţă de o iluzie aflată doar în mintea lui şi se torturează singur în mod inutil.
Chiar şi cu metoda mea, reacţia la factorii declanşatori e una dintre cele mai frecvente cauze de eşec. Fostul fumător tinde să privească ţigara ca pe un soi de placebo sau de pastilă de zahăr. Îşi spune : « Ştiu că ţigara nu-mi aduce nimic bun, dar, dacă o să cred că-mi aduce, în anumite ocazii mă va ajuta. »
O patilă de zahăr, deşi nu ajută fizic deloc, poate fi un instrument psihologic puternic în alinarea unor simptome autentice – deci e benefică. Ţigara nu e totuşi o pastilă de zahăr. Ea produce chiar simptomele pe care le alină, iar după o vreme nici măcar nu mai alină complet acele simptome. «Pastila» provoacă boala şi, independent de asta, se întâmplă să fie ucigaşul numărul unu din societatea noastră.
S-ar putea să înţelegi mai uşor efectele când ele îi privesc pe nefumători sau pe un fumător care s-a lăsat de câţiva ani. Să luăm cazul unei femei căreia i-a murit soţul. Se întâmplă frecvent ca în asemenea cazuri un fumător să spună, cu cele mai bune intenţii : « Ia o ţigară, o să te mai liniştească. »
Dacă e acceptată, ţigara nu va avea efect calmant pentru că femeia nu e dependentă de nicotină şi n-are acea suferinţă de alinat. În cel mai bun caz, va fi un stimulent psihologic de moment. De îndată ce a stins ţigara, femeia constată că tragedia n-a dispărut. Ba chiar s-a amplificat, pentru că ea suferă acum chinul abstinenţei şi poate decide fie să-l suporte, fie să-l aline fumând o altă ţigară şi declanşând mizerabila reacţie în lanţ. Tot ce-a făcut ţigara a fost să ofere o stimulare psihologică de moment. Acelaşi efect s-ar fi obţinut cu o frază de consolare sau un pahar de băutură. Mulţi nefumători şi foşti fumători au (re)devenit dependenţi de ţigară în urma unor astfel de întâmplări.
Este esenţial să contracarezi spălarea creierului de la bun început. Să-ţi fie cât se poate de clar : n-ai nevoie de ţigară şi doar te torturezi continuând s-o priveşti ca pe un soi de cârjă sau de stimulent. Nu trebuie să fii nefericit. Ţigările nu îmbunătăţesc deloc mesele sau socializarea, le distrug. Şi aminteşte-ţi că fumătorii nu fumează după masă pentru că le place ţigara. Fumează pentru că n-au de ales. Sunt dependenţi de drog. Nu se pot bucura de o masă ori de viaţă fără doza de drog.
Renunţă la ideea că obiceiul de a fuma este plăcut în sine. Mulţi fumători îşi spun : « Ce bine ar fi să existe o ţigară ‘curată’ ... » Dar există asemenea ţigări. Orice fumător care încearcă ţigările medicinale descoperă curând că sunt o pierdere de vreme. Să-ţi fie limpede, singurul motiv pentru care ai fumat este nicotina. Dacă scapi de dorinţa de nicotină, vei avea la fel de multă nevoie să-ţi pui o ţigară în gură ca una în ureche !
Fie că suferinţa este produsă de simptomele de abstinenţă (senzaţia de gol) sau de mecanismul declanşator, accept-o. Durere fizică nu există, iar cu atitudinea mentală adecvată ţigările nu devin o problemă. Linişteşte-te în privinţa abstinenţei. Nu senzaţia în sine e neplăcută. Combinaţia dorinţei de ţigară cu sentimentul interdicţiei este problema.
În loc să fii nefericit, spune-ţi : « Ştiu despre ce e vorba: e chinul dependenţei de nicotină. E boala de care suferă fumătorii toată viaţa şi care-i face să fumeze în continuare. Nefumătorii nu suferă asemenea chinuri. E unul dintre multele efecte reale ale acestui drog. Doamne, ce bine că-mi curăţ corpul de rău ! »
Cu alte cuvinte, în următoarele trei săptămâni organismul îţi va fi uşor traumatizant, însă în aceste săptămâni şi în tot restul vieţii tale se va întâmpla ceva minunat. Vei scăpa de o boală cumplită. Iar acest avantaj va compensa din plin mica traumă – şi de fapt te vei bucura de acele chinuri. Vor deveni momente plăcute.
Gândeşte-te la povestea asta cu fumatul ca la un joc incitant. Gândeşte-te la monstrul nicotinic ca la un soi de tenie pe care-o ai în burtă. Trebuie să înfometezi tenia vreme de trei săptămâni şi ea va încerca să te păcălească să aprinzi o ţigară ca să rămână în viaţă.
Din când în când va încerca să te deprime. Din când în când te va surprinde cu garda jos. Cineva s-ar putea să-ţi ofere o ţigară, iar tu e posibil să uiţi că te-ai lăsat. Ai o vagă senzaţie de lipsă când îţi reaminteşti. Fii pregătit pentru aceste capcane. Oricare ar fi ispita, bagă-ţi în cap că ea există doar din cauza monstrului dinăuntrul tău, şi ori de câte ori ai rezistat ispitei, i-ai dat încă o lovitură mortală.
Indiferent ce faci, nu încerca să uiţi de fumat. E unul dintre lucrurile care-i deprimă timp de ceasuri întregi pe fumătorii adepţi ai Metodei voinţei. Ei îşi petrec zilele sperând că până la urmă vor uita, pur şi simplu, de fumat.
Este ca atunci când nu poţi să adormi. Cu cât te îngrijorezi mai tare că nu adormi, cu atât ţi-e mai greu s-o faci.
Şi oricum, nu vei putea să uiţi de fumat. În primele zile, « micul monstru » va avea grijă să-ţi reamintească. Apoi, atâta vreme cât există fumători în jur şi campanii extinse de promovare a fumatului, îţi vei reaminti în permanenţă.
Dar n-ai nevoie să uiţi. Nu se întâmplă nimic rău. Se întâmplă ceva minunat. Chiar dacă te gândeşti la fumat de o mie de ori pe zi, savurează fiecare clipă. Reaminteşte-ţi cât e de bine să fii din nou liber. Reaminteşte-ţi bucuria de a nu te mai sufoca singur.
Aşa cum spuneam, vei descoperi cum chinurile abstinenţei devin clipe de plăcere şi vei fi uimit ce repede vei uita atunci de fumat.
Indiferent ce faci – nu te îndoi de hotărârea pe care ai luat-o. Când începi să te îndoieşti, începi să ai gânduri negre şi situaţia se înrăutăţeşte. Dimpotrivă, foloseşte momentul ca să te energizezi. Dacă te încearcă depresia, adu-ţi aminte că tocmai ţigările te făceau depresiv. Dacă un prieten îţi oferă o ţigară, spune cu mândrie : « Să ştii că nu mai am nevoie de ele. » Va fi jignit, dar, văzând că asta nu te tulbură, va fi pe jumătate convins să se lase şi el.
Aminteşte-ţi că ai avut motive foarte serioase să te eliberezi de fumat. Aminteşte-ţi cât te va costa acea unică ţigară şi întreabă-te dacă doreşti realmente să trăieşti sub ameninţarea bolilor acelora cumplite. Şi, cel mai important, aminteşte-ţi că senzaţia e temporară şi că te apropii cu fiecare clipă, de scopul tău.
Unii fumători se tem că vor trebui să-şi petreacă toată viaţa « dezactivându-şi » impulsurile automate. Cu alte cuvinte, cred că vor trebui să se autoamăgească până la sfârşitul zilelor că n-au nevoie de ţigară, recurgând la tehnici psihologice. Nu e adevărat. Aminteşte-ţi că optimistul vede paharul pe jumătate plin, iar pesimistul – pe jumătate gol. În cazul fumatului, paharul e gol, iar fumătorul îl vede plin din cauza spălării creierului. O dată ce începi să-ţi spui că n-ai nevoie să fumezi, în scurtă vreme nici nu mai trebuie să-ţi spui, căci...într-adevăr n-ai nevoie să fumezi.
E ultimul lucru pe care ai nevoie să-l faci, vezi totuşi să nu fie şi ultimul lucru pe care-l faci.
Timp de până la trei săptămâni de la ultima ţigară s-ar putea să suferi chinurile abstinenţei. În componenţa lor intră doi factori destul de diferiţi.
Efectul adicţiei de nicotină – acea senzaţie de gol, de nesiguranţă, similară senzaţiei de foame, în care fumătorii recunosc pofta de ţigară sau nevoia de a face ceva cu mâinile.
Efectul declanşator al anumitor evenimente, cum ar fi o conversaţie telefonică.
Tocmai neputinţa de a înţelege aceşti doi factori distincţi şi de a-i deosebi duce la dificultatea de a te lăsa de fumat prin Metoda voinţei, şi din acelaşi motiv mulţi fumători care reuşesc să se lase cad din nou în capcană.
Deşi chinul lipsei de nicotină nu provoacă vreo durere fizică, nu-l subestima. Vorbim de «dureri de foame» dacă nu mâncăm o zi întreagă, e posibil să ne « chiorăie maţele », însă dureri fizice, dacă suntem sănătoşi, nu avem. Chiar şi aşa, foamea e o nevoie puternică şi probabil că vom deveni foarte nervoşi dacă suntem privaţi de mâncare. La fel se întâmplă când organismul nostru doreşte cu disperare nicotină. Cu diferenţa că organismul are nevoie de hrană, nu de otravă, şi că suferinţa privării de nicotină se depăşeşte uşor şi dispare foarte repede.
Dacă fumătorii se pot abţine câteva zile cu Metoda voinţei, foamea de nicotină dispare curând. Dificultatea vine de la al doilea factor. Fumătorul şi-a făcut obiceiul să-şi aline chinul lipsei de nicotină în anumite momente sau ocazii, ceea ce a dus la asociaţii de idei (cum ar fi : « Nu-mi place cafeaua fără ţigări »). Vom înţelege mai uşor acest efect cu ajutorul unui exemplu.
Ai de câţiva ani o maşină cu maneta de semnalizare poziţionată în stânga volanului. La următoarea ta maşină, aceeaşi manetă se află în dreapta. Ştii că este în dreapta, şi totuşi, timp de câteva săptămâni, ori de câte ori vrei să semnalizezi dai drumul la ştergătoarele de parbriz.
Când te laşi de fumat se întâmplă ceva similar. În primele zile ale perioadei de abstinenţă, în anumite momente, mecanismul declanşator va funcţiona. Te vei gândi : « Vreau o ţigară. » Este esenţial să contracarezi spălarea creierului de la primele semne – şi atunci aceste declanşări automate vor dispărea. Când foloseşte Metoda voinţei, deoarece crede că face un sacrificiu, e deprimat şi aşteaptă ca nevoia stringentă de a fuma să dispară, fumătorul nu înlătură nicidecum aceste mecanisme declanşatoare, ba chiar le amplifică.
Un declanşator bine cunoscut este masa, mai ales o masă la restaurant, în compania prietenilor. Fostul fumător este de la bun început nefericit de vreme ce e privat de ţigară. Prietenii săi îşi aprind ţigările, iar el se simte şi mai nefericit. Masa nu-i mai face nici o plăcere, nici întâlnirea cu prietenii. Pentru că asociază ţigara cu masa şi cu convivialitatea, el suferă acum o triplă lovitură, iar spălarea creierului se amplifică. Dacă e hotărât şi poate rezista suficient de multă vreme, îşi acceptă până la urmă soarta şi rămâne nefumător. Totuşi, ceva din spălarea creierului rămâne şi cred că unul dintre lucrurile cele mai triste legate de fumat este cazul fumătorului care s-a lăsat din motive de sănătate sau de bani, dar care şi după câţiva ani încă mai tânjeşte după o ţigară, în anumite ocazii. Se agaţă de o iluzie aflată doar în mintea lui şi se torturează singur în mod inutil.
Chiar şi cu metoda mea, reacţia la factorii declanşatori e una dintre cele mai frecvente cauze de eşec. Fostul fumător tinde să privească ţigara ca pe un soi de placebo sau de pastilă de zahăr. Îşi spune : « Ştiu că ţigara nu-mi aduce nimic bun, dar, dacă o să cred că-mi aduce, în anumite ocazii mă va ajuta. »
O patilă de zahăr, deşi nu ajută fizic deloc, poate fi un instrument psihologic puternic în alinarea unor simptome autentice – deci e benefică. Ţigara nu e totuşi o pastilă de zahăr. Ea produce chiar simptomele pe care le alină, iar după o vreme nici măcar nu mai alină complet acele simptome. «Pastila» provoacă boala şi, independent de asta, se întâmplă să fie ucigaşul numărul unu din societatea noastră.
S-ar putea să înţelegi mai uşor efectele când ele îi privesc pe nefumători sau pe un fumător care s-a lăsat de câţiva ani. Să luăm cazul unei femei căreia i-a murit soţul. Se întâmplă frecvent ca în asemenea cazuri un fumător să spună, cu cele mai bune intenţii : « Ia o ţigară, o să te mai liniştească. »
Dacă e acceptată, ţigara nu va avea efect calmant pentru că femeia nu e dependentă de nicotină şi n-are acea suferinţă de alinat. În cel mai bun caz, va fi un stimulent psihologic de moment. De îndată ce a stins ţigara, femeia constată că tragedia n-a dispărut. Ba chiar s-a amplificat, pentru că ea suferă acum chinul abstinenţei şi poate decide fie să-l suporte, fie să-l aline fumând o altă ţigară şi declanşând mizerabila reacţie în lanţ. Tot ce-a făcut ţigara a fost să ofere o stimulare psihologică de moment. Acelaşi efect s-ar fi obţinut cu o frază de consolare sau un pahar de băutură. Mulţi nefumători şi foşti fumători au (re)devenit dependenţi de ţigară în urma unor astfel de întâmplări.
Este esenţial să contracarezi spălarea creierului de la bun început. Să-ţi fie cât se poate de clar : n-ai nevoie de ţigară şi doar te torturezi continuând s-o priveşti ca pe un soi de cârjă sau de stimulent. Nu trebuie să fii nefericit. Ţigările nu îmbunătăţesc deloc mesele sau socializarea, le distrug. Şi aminteşte-ţi că fumătorii nu fumează după masă pentru că le place ţigara. Fumează pentru că n-au de ales. Sunt dependenţi de drog. Nu se pot bucura de o masă ori de viaţă fără doza de drog.
Renunţă la ideea că obiceiul de a fuma este plăcut în sine. Mulţi fumători îşi spun : « Ce bine ar fi să existe o ţigară ‘curată’ ... » Dar există asemenea ţigări. Orice fumător care încearcă ţigările medicinale descoperă curând că sunt o pierdere de vreme. Să-ţi fie limpede, singurul motiv pentru care ai fumat este nicotina. Dacă scapi de dorinţa de nicotină, vei avea la fel de multă nevoie să-ţi pui o ţigară în gură ca una în ureche !
Fie că suferinţa este produsă de simptomele de abstinenţă (senzaţia de gol) sau de mecanismul declanşator, accept-o. Durere fizică nu există, iar cu atitudinea mentală adecvată ţigările nu devin o problemă. Linişteşte-te în privinţa abstinenţei. Nu senzaţia în sine e neplăcută. Combinaţia dorinţei de ţigară cu sentimentul interdicţiei este problema.
În loc să fii nefericit, spune-ţi : « Ştiu despre ce e vorba: e chinul dependenţei de nicotină. E boala de care suferă fumătorii toată viaţa şi care-i face să fumeze în continuare. Nefumătorii nu suferă asemenea chinuri. E unul dintre multele efecte reale ale acestui drog. Doamne, ce bine că-mi curăţ corpul de rău ! »
Cu alte cuvinte, în următoarele trei săptămâni organismul îţi va fi uşor traumatizant, însă în aceste săptămâni şi în tot restul vieţii tale se va întâmpla ceva minunat. Vei scăpa de o boală cumplită. Iar acest avantaj va compensa din plin mica traumă – şi de fapt te vei bucura de acele chinuri. Vor deveni momente plăcute.
Gândeşte-te la povestea asta cu fumatul ca la un joc incitant. Gândeşte-te la monstrul nicotinic ca la un soi de tenie pe care-o ai în burtă. Trebuie să înfometezi tenia vreme de trei săptămâni şi ea va încerca să te păcălească să aprinzi o ţigară ca să rămână în viaţă.
Din când în când va încerca să te deprime. Din când în când te va surprinde cu garda jos. Cineva s-ar putea să-ţi ofere o ţigară, iar tu e posibil să uiţi că te-ai lăsat. Ai o vagă senzaţie de lipsă când îţi reaminteşti. Fii pregătit pentru aceste capcane. Oricare ar fi ispita, bagă-ţi în cap că ea există doar din cauza monstrului dinăuntrul tău, şi ori de câte ori ai rezistat ispitei, i-ai dat încă o lovitură mortală.
Indiferent ce faci, nu încerca să uiţi de fumat. E unul dintre lucrurile care-i deprimă timp de ceasuri întregi pe fumătorii adepţi ai Metodei voinţei. Ei îşi petrec zilele sperând că până la urmă vor uita, pur şi simplu, de fumat.
Este ca atunci când nu poţi să adormi. Cu cât te îngrijorezi mai tare că nu adormi, cu atât ţi-e mai greu s-o faci.
Şi oricum, nu vei putea să uiţi de fumat. În primele zile, « micul monstru » va avea grijă să-ţi reamintească. Apoi, atâta vreme cât există fumători în jur şi campanii extinse de promovare a fumatului, îţi vei reaminti în permanenţă.
Dar n-ai nevoie să uiţi. Nu se întâmplă nimic rău. Se întâmplă ceva minunat. Chiar dacă te gândeşti la fumat de o mie de ori pe zi, savurează fiecare clipă. Reaminteşte-ţi cât e de bine să fii din nou liber. Reaminteşte-ţi bucuria de a nu te mai sufoca singur.
Aşa cum spuneam, vei descoperi cum chinurile abstinenţei devin clipe de plăcere şi vei fi uimit ce repede vei uita atunci de fumat.
Indiferent ce faci – nu te îndoi de hotărârea pe care ai luat-o. Când începi să te îndoieşti, începi să ai gânduri negre şi situaţia se înrăutăţeşte. Dimpotrivă, foloseşte momentul ca să te energizezi. Dacă te încearcă depresia, adu-ţi aminte că tocmai ţigările te făceau depresiv. Dacă un prieten îţi oferă o ţigară, spune cu mândrie : « Să ştii că nu mai am nevoie de ele. » Va fi jignit, dar, văzând că asta nu te tulbură, va fi pe jumătate convins să se lase şi el.
Aminteşte-ţi că ai avut motive foarte serioase să te eliberezi de fumat. Aminteşte-ţi cât te va costa acea unică ţigară şi întreabă-te dacă doreşti realmente să trăieşti sub ameninţarea bolilor acelora cumplite. Şi, cel mai important, aminteşte-ţi că senzaţia e temporară şi că te apropii cu fiecare clipă, de scopul tău.
Unii fumători se tem că vor trebui să-şi petreacă toată viaţa « dezactivându-şi » impulsurile automate. Cu alte cuvinte, cred că vor trebui să se autoamăgească până la sfârşitul zilelor că n-au nevoie de ţigară, recurgând la tehnici psihologice. Nu e adevărat. Aminteşte-ţi că optimistul vede paharul pe jumătate plin, iar pesimistul – pe jumătate gol. În cazul fumatului, paharul e gol, iar fumătorul îl vede plin din cauza spălării creierului. O dată ce începi să-ţi spui că n-ai nevoie să fumezi, în scurtă vreme nici nu mai trebuie să-ţi spui, căci...într-adevăr n-ai nevoie să fumezi.
E ultimul lucru pe care ai nevoie să-l faci, vezi totuşi să nu fie şi ultimul lucru pe care-l faci.
- In sfarsit, nefumator - Avertisment final
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 45
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 44
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 43
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 42
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 41
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 40
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 39
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 38
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 37
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 36
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 35
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 34
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 33
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 32
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 31
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 30
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 29
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 28
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 27
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 26
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 25
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 24
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 23
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 22
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 21
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 20
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 19
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 18
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 17
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 16
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 15
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 14
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 13
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 12
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 11
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 10
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 9
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 8
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 7
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 6
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 5
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 4
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 3
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 2
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 1
- In sfarsit, nefumator - Introducere
- In sfarsit, nefumator - Avertizment
- In sfarsit, nefumator - Prefaţă
Comments