FEREŞTE-TE DE REDUCEREA NUMĂRULUI DE ŢIGĂRI
Mulţi fumători recurg la reducerea numărului de ţigări fie ca etapă către lăsatul complet de fumat, fie ca tentativă de a ţine sub control micul monstru, iar mulţi doctori şi consilieri recomandă călduros acest lucru.
Evident, cu cât fumezi mai puţin cu atât e mai bine, dar, ca prim pas către lăsatul de fumat, reducerea ţigărilor e o greşeală fatală. Dacă rămânem prinşi toată viţa în capcană, asta se întâmplă tocmai din cauza tentativelor de a rări ţigările.
De obicei, reducerea numărului de ţigări este urmarea unei tentative eşuate de a te lăsa. După câteva ore sau câteva zile de abstinenţă, fumătorul însuşi îşi spune ceva de genul: « Nu pot fără ţigară, aşa că de-acum înainte o să fumez doar ţigările alea speciale – sau n-o să fumez decât zece pe zi. Dacă mă obişnuiesc aşa, sau rămân la zece, sau le mai reduc un pic. »
Numai că acum i se întâmplă nişte lucruri cumplite.
Are parte de cea mai rea dintre lumile posibile. E încă dependent de nicotină şi menţine în viaţă monstrul nu numai în corp, ci şi în cap.
Îşi petrece viaţa aşteptând următoarea ţigară.
Înainte să reducă ţigările, ori de câte ori voia una şi-o aprindea şi îşi alina, măcar parţial, chinul lipsei de nicotină. Acum, peste stresul şi tensiunile fireşti ale vieţii, se supune singur chinului privării de nicotină mai tot timpul. E responsabil de propria sa nefericire şi proastă dispozitie.
Când nu se controla, majoritatea ţigărilor nu-I plăceau şi nu-şi dădea seama că fumează. Gestul era automat. Singurele ţigări care, credea el, îi plăceau erau cele de după o perioadă de abstinenţă (prima ţigară de dimineaţă, cea de după masă etc.).
Acum, când aşteaptă să treacă o oră înainte să fumeze, « îi place » fiecare ţigară. Cu cât aşteaptă mai mult, cu atât fiecare ţigară pare mai plăcută, căci « plăcerea » unei ţigări nu e ţigara însăşi, ci calmarea agitaţiei provocate de dorinţă, fie că e vorba de uşoara dorinţă fizică de nicotină sau de obsesia mentală. Cu cât suferi mai multă vreme, cu atât ţigara devine mai « plăcută ».
Principala dificultate când te laşi de fumat nu este adicţia chimică. Adicţia chimică nu pune probleme. Fumătorii pot să se lipsească o noapte întreagă de ţigări, pofta de nicotină nici măcar nu-i trezeşte. Mulţi fumători se abţin în prezenţa nefumătorilor. Fumătorilor aproape că le face plăcere ca cineva să nu le permită să fumeze. De fapt, fumătorii sunt, în secret, încântaţi să se lipsească vreme îndelungată de ţigară. Au astfel speranţa că într-o bună zi se vor lipsi de ea de-a binelea.
Adevărata problemă când nu mai fumezi este spălarea creierului – iluzia că ţigara este un soi de sprijin sau de recompensă, iar viaţa nu va mai fi tocmai la fel fără ea. Reducerea numărului de ţigări nu te face nici pe departe să te laşi, îţi dă numai un sentiment de nesiguranţă şi de nemulţumire şi te convinge că lucrul cel mai preţios de pe pământ e următoarea ţigară şi că nu vei mai fi niciodată fericit dacă n-o ai.
Nimic nu e mai trist decât un fumător care se străduieşte să reducă ţigările. Se amăgeşte că, pe măsură ce va fuma mai puţin, va dori mai puţin să fumeze. Dar adevărul este exact pe dos. Cu cât fumează mai puţin, cu atât va suferi mai mult timp chinul abstinenţei, cu cât îi va plăcea mai mult ţigara, cu atât ţigara va avea un gust mai rău. Dar asta nu-l va opri să fumeze. Gustul n-a jucat niciodată vreun rol. Dacă fumătorii ar fuma pentru că le place gustul, nimeni n-ar fuma niciodată mai mult de o ţigară. Ţi se pare greu de crezut? Hai să vedem. Care e ţigara cu cel mai rău gust? Da, prima ţigaară de dimineaţă, aceea care iarna ne face să tuşim şi să expectorăm. Şi care e ţigara cea mai valoroasă pentru majoritatea fumătorilor? Da, prima ţigară de dimineaţă! Şi acum, crezi cu adevărat că o fumezi pentru că-ţi place gustul şi mirosul ei sau crezi că există o explicaţie mai raţională – alinarea suferinţei produse de cele opt-nouă ore de abstinenţă?
Este esenţial să spulberăm toate iluziile despre fumat înainte să stingi acea ultimă ţigară. Dacă înainte să stingi ultima ţigară n-ai înlăturat iluzia că îţi place gustul anumitor ţigări, vei vrea după aceea să ţi-o dovedeşti şi vei deveni din nou dependent. Prin urmare, dacă în clipa asta nu fumezi, aprinde o ţigară. Trage în piept adânc, de şase ori, fumul acela magnific şi întreabă-te ce anume e atât de magnific în gustul pe care-l simţi. Poate crezi că doar unele ţigări au gust bun, de pildă cea de după masă. Atunci de ce te osteneşti să le fumezi pe celelalte? Pentru că aşa te-ai obişnuit? Păi cum să capete cineva obişnuinţa de a fuma, dacă i se pare că ţigările au un gust oribil? Şi de ce aceeaşi ţigară, scoasă din acelaşi pachet, ar avea alt gust după o masă decât fumată dimineaţa, la trezire? Mâncarea nu are alt gust după ţigară, atunci de ce ţigara să aibă alt gust după mâncare?
Nu mă crede pe cuvânt, verifică singur: fumează conştient o ţigară după masă, ca să-ţi demonstrezi că n-are alt gust. Fumătorii cred că ţigările au gust mai bun după masă ori când sunt în societate şi beau un pahar pentru că în ambele situaţii atât nefumătorii, cât şi fumătorii se simt oricum mulţumiţi. Dar cineva dependent de nicotină nu poate fi realmente fericit câtă vreme micul nostru monstru rămâne nesatisfăcut. Problema nu e atât plăcerea gustului tutunului după masă, la urma urmei nu mâncăm tutun, aşa că de unde până unde gust? Problema e că fumătorii sunt nefericiţi dacă nu li se permite să-şi aline simptomele de abstinenţă în astfel de momente. Aşa că diferenţa între a fuma şi a nu fuma este diferenţa între a fi fericit şi a fi nefericit. De aceea pare să aibă ţigara gust mai bun. Pe când fumătorii care îşi aprind ţigara de cum se trezesc dimineaţa sunt nefericiţi indiferent dacă fumează sau nu.
Reducerea numărului de ţigări nu numai că n-are efect, dar e cea mai rea formă de tortură. N-are efect pentru că fumătorul speră la început că obiceiul de a fuma din ce în ce mai puţin îi va micşora dorinţa de a fuma. Dar nu e vorba de un obicei. E o adicţie, iar adicţia înseamnă, prin natura ei, să vrei din ce în ce mai mult, nu din ce în ce mai puţin. Prin urmare, ca să reducă ţigările, fumătorul va avea nevoie de voinţă şi de disciplină tot restul vieţii.
Principala problemă a lăsatului de fumat nu e dependenţa chimică de nicotină. Cu asta te descurci uşor. Este credinţa greşită că fumatul îţi oferă o plăcere. Această credinţă greşită se formează iniţial prin spălarea creierului, înainte să ne apucăm de fumat, după care e consolidată de adicţia însăşi. Dacă reduci numărul de ţigări nu faci decât să consolidezi în continuare eroarea, astfel încât fumatul ajunge să-ţi domine complet viaţa şi să te convingă că lucrul cel mai preţios de pe pământ este următoarea ţigară.
Cum am mai spus, reducerea ţigărilor n-are oricum efect pentru că ar trebui să faci uz de voinţă şi de disciplină tot restul vieţii. Dacă n-ai avut destulă voinţă ca să te laşi complet, atunci cu siguranţă n-ai destulă ca să fumezi mai puţin. Să te laşi e incompatibil mai uşor şi mai puţin chinuitor.
Am auzit de mii de cazuri, fără exagerare, în care reducerea ţigărilor a fost un eşec. Cele câteva succese de care ştiu au fost obţinute după o perioadă relativ scurtă de reducere, urmată de soluţia radicală. Fumătorii pur şi simplu s-au lăsat deşi, nu pentru că, reduseseră ţigările. Altminteri doar prelungeşti agonia. O tentativă eşuată de a fuma mai puţin este un şoc pentru fumător, care se convinge o dată mai mult că e dependent pe viaţă. De ajuns ca să fumeze încă vreo cinci ani până la tentativa următoare!
Pe de altă parte, reducerea ţigărilor ilustrează de minune absurditatea fumatului, căci demonstrează clar că o ţigară pare plăcută doar după o perioadă de abstinenţă. Trebuie să te dai cu capul de pereţi (adică să suferi chinurile abstinenţei) ca să devii bun cu tine şi să te laşi.
Prin urmare, opţiunile sunt:
Să reduci numărul de ţigări pentru toată viaţa. E o tortură autoimpusă şi oricum nu vei fi capabil de aşa ceva.
Să te sufoci definitiv, fumând tot mai mult. Ce sens are?
Să fii bun cu tine însuţi. Să te laşi definitiv.
Celălalt lucru important pe care-l demonstrează reducerea ţigărilor este că nu există ţigară « specială » sau « ocazională ». Fumatul e o reacţie în lanţ care durează toată viaţa dacă nu faci un gest hotărât ca să rupi lanţul.
Nu uita: reducerea ţigărilor îţi dăunează grav.
Mulţi fumători recurg la reducerea numărului de ţigări fie ca etapă către lăsatul complet de fumat, fie ca tentativă de a ţine sub control micul monstru, iar mulţi doctori şi consilieri recomandă călduros acest lucru.
Evident, cu cât fumezi mai puţin cu atât e mai bine, dar, ca prim pas către lăsatul de fumat, reducerea ţigărilor e o greşeală fatală. Dacă rămânem prinşi toată viţa în capcană, asta se întâmplă tocmai din cauza tentativelor de a rări ţigările.
De obicei, reducerea numărului de ţigări este urmarea unei tentative eşuate de a te lăsa. După câteva ore sau câteva zile de abstinenţă, fumătorul însuşi îşi spune ceva de genul: « Nu pot fără ţigară, aşa că de-acum înainte o să fumez doar ţigările alea speciale – sau n-o să fumez decât zece pe zi. Dacă mă obişnuiesc aşa, sau rămân la zece, sau le mai reduc un pic. »
Numai că acum i se întâmplă nişte lucruri cumplite.
Are parte de cea mai rea dintre lumile posibile. E încă dependent de nicotină şi menţine în viaţă monstrul nu numai în corp, ci şi în cap.
Îşi petrece viaţa aşteptând următoarea ţigară.
Înainte să reducă ţigările, ori de câte ori voia una şi-o aprindea şi îşi alina, măcar parţial, chinul lipsei de nicotină. Acum, peste stresul şi tensiunile fireşti ale vieţii, se supune singur chinului privării de nicotină mai tot timpul. E responsabil de propria sa nefericire şi proastă dispozitie.
Când nu se controla, majoritatea ţigărilor nu-I plăceau şi nu-şi dădea seama că fumează. Gestul era automat. Singurele ţigări care, credea el, îi plăceau erau cele de după o perioadă de abstinenţă (prima ţigară de dimineaţă, cea de după masă etc.).
Acum, când aşteaptă să treacă o oră înainte să fumeze, « îi place » fiecare ţigară. Cu cât aşteaptă mai mult, cu atât fiecare ţigară pare mai plăcută, căci « plăcerea » unei ţigări nu e ţigara însăşi, ci calmarea agitaţiei provocate de dorinţă, fie că e vorba de uşoara dorinţă fizică de nicotină sau de obsesia mentală. Cu cât suferi mai multă vreme, cu atât ţigara devine mai « plăcută ».
Principala dificultate când te laşi de fumat nu este adicţia chimică. Adicţia chimică nu pune probleme. Fumătorii pot să se lipsească o noapte întreagă de ţigări, pofta de nicotină nici măcar nu-i trezeşte. Mulţi fumători se abţin în prezenţa nefumătorilor. Fumătorilor aproape că le face plăcere ca cineva să nu le permită să fumeze. De fapt, fumătorii sunt, în secret, încântaţi să se lipsească vreme îndelungată de ţigară. Au astfel speranţa că într-o bună zi se vor lipsi de ea de-a binelea.
Adevărata problemă când nu mai fumezi este spălarea creierului – iluzia că ţigara este un soi de sprijin sau de recompensă, iar viaţa nu va mai fi tocmai la fel fără ea. Reducerea numărului de ţigări nu te face nici pe departe să te laşi, îţi dă numai un sentiment de nesiguranţă şi de nemulţumire şi te convinge că lucrul cel mai preţios de pe pământ e următoarea ţigară şi că nu vei mai fi niciodată fericit dacă n-o ai.
Nimic nu e mai trist decât un fumător care se străduieşte să reducă ţigările. Se amăgeşte că, pe măsură ce va fuma mai puţin, va dori mai puţin să fumeze. Dar adevărul este exact pe dos. Cu cât fumează mai puţin, cu atât va suferi mai mult timp chinul abstinenţei, cu cât îi va plăcea mai mult ţigara, cu atât ţigara va avea un gust mai rău. Dar asta nu-l va opri să fumeze. Gustul n-a jucat niciodată vreun rol. Dacă fumătorii ar fuma pentru că le place gustul, nimeni n-ar fuma niciodată mai mult de o ţigară. Ţi se pare greu de crezut? Hai să vedem. Care e ţigara cu cel mai rău gust? Da, prima ţigaară de dimineaţă, aceea care iarna ne face să tuşim şi să expectorăm. Şi care e ţigara cea mai valoroasă pentru majoritatea fumătorilor? Da, prima ţigară de dimineaţă! Şi acum, crezi cu adevărat că o fumezi pentru că-ţi place gustul şi mirosul ei sau crezi că există o explicaţie mai raţională – alinarea suferinţei produse de cele opt-nouă ore de abstinenţă?
Este esenţial să spulberăm toate iluziile despre fumat înainte să stingi acea ultimă ţigară. Dacă înainte să stingi ultima ţigară n-ai înlăturat iluzia că îţi place gustul anumitor ţigări, vei vrea după aceea să ţi-o dovedeşti şi vei deveni din nou dependent. Prin urmare, dacă în clipa asta nu fumezi, aprinde o ţigară. Trage în piept adânc, de şase ori, fumul acela magnific şi întreabă-te ce anume e atât de magnific în gustul pe care-l simţi. Poate crezi că doar unele ţigări au gust bun, de pildă cea de după masă. Atunci de ce te osteneşti să le fumezi pe celelalte? Pentru că aşa te-ai obişnuit? Păi cum să capete cineva obişnuinţa de a fuma, dacă i se pare că ţigările au un gust oribil? Şi de ce aceeaşi ţigară, scoasă din acelaşi pachet, ar avea alt gust după o masă decât fumată dimineaţa, la trezire? Mâncarea nu are alt gust după ţigară, atunci de ce ţigara să aibă alt gust după mâncare?
Nu mă crede pe cuvânt, verifică singur: fumează conştient o ţigară după masă, ca să-ţi demonstrezi că n-are alt gust. Fumătorii cred că ţigările au gust mai bun după masă ori când sunt în societate şi beau un pahar pentru că în ambele situaţii atât nefumătorii, cât şi fumătorii se simt oricum mulţumiţi. Dar cineva dependent de nicotină nu poate fi realmente fericit câtă vreme micul nostru monstru rămâne nesatisfăcut. Problema nu e atât plăcerea gustului tutunului după masă, la urma urmei nu mâncăm tutun, aşa că de unde până unde gust? Problema e că fumătorii sunt nefericiţi dacă nu li se permite să-şi aline simptomele de abstinenţă în astfel de momente. Aşa că diferenţa între a fuma şi a nu fuma este diferenţa între a fi fericit şi a fi nefericit. De aceea pare să aibă ţigara gust mai bun. Pe când fumătorii care îşi aprind ţigara de cum se trezesc dimineaţa sunt nefericiţi indiferent dacă fumează sau nu.
Reducerea numărului de ţigări nu numai că n-are efect, dar e cea mai rea formă de tortură. N-are efect pentru că fumătorul speră la început că obiceiul de a fuma din ce în ce mai puţin îi va micşora dorinţa de a fuma. Dar nu e vorba de un obicei. E o adicţie, iar adicţia înseamnă, prin natura ei, să vrei din ce în ce mai mult, nu din ce în ce mai puţin. Prin urmare, ca să reducă ţigările, fumătorul va avea nevoie de voinţă şi de disciplină tot restul vieţii.
Principala problemă a lăsatului de fumat nu e dependenţa chimică de nicotină. Cu asta te descurci uşor. Este credinţa greşită că fumatul îţi oferă o plăcere. Această credinţă greşită se formează iniţial prin spălarea creierului, înainte să ne apucăm de fumat, după care e consolidată de adicţia însăşi. Dacă reduci numărul de ţigări nu faci decât să consolidezi în continuare eroarea, astfel încât fumatul ajunge să-ţi domine complet viaţa şi să te convingă că lucrul cel mai preţios de pe pământ este următoarea ţigară.
Cum am mai spus, reducerea ţigărilor n-are oricum efect pentru că ar trebui să faci uz de voinţă şi de disciplină tot restul vieţii. Dacă n-ai avut destulă voinţă ca să te laşi complet, atunci cu siguranţă n-ai destulă ca să fumezi mai puţin. Să te laşi e incompatibil mai uşor şi mai puţin chinuitor.
Am auzit de mii de cazuri, fără exagerare, în care reducerea ţigărilor a fost un eşec. Cele câteva succese de care ştiu au fost obţinute după o perioadă relativ scurtă de reducere, urmată de soluţia radicală. Fumătorii pur şi simplu s-au lăsat deşi, nu pentru că, reduseseră ţigările. Altminteri doar prelungeşti agonia. O tentativă eşuată de a fuma mai puţin este un şoc pentru fumător, care se convinge o dată mai mult că e dependent pe viaţă. De ajuns ca să fumeze încă vreo cinci ani până la tentativa următoare!
Pe de altă parte, reducerea ţigărilor ilustrează de minune absurditatea fumatului, căci demonstrează clar că o ţigară pare plăcută doar după o perioadă de abstinenţă. Trebuie să te dai cu capul de pereţi (adică să suferi chinurile abstinenţei) ca să devii bun cu tine şi să te laşi.
Prin urmare, opţiunile sunt:
Să reduci numărul de ţigări pentru toată viaţa. E o tortură autoimpusă şi oricum nu vei fi capabil de aşa ceva.
Să te sufoci definitiv, fumând tot mai mult. Ce sens are?
Să fii bun cu tine însuţi. Să te laşi definitiv.
Celălalt lucru important pe care-l demonstrează reducerea ţigărilor este că nu există ţigară « specială » sau « ocazională ». Fumatul e o reacţie în lanţ care durează toată viaţa dacă nu faci un gest hotărât ca să rupi lanţul.
Nu uita: reducerea ţigărilor îţi dăunează grav.
- In sfarsit, nefumator - Avertisment final
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 45
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 44
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 43
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 42
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 41
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 40
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 39
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 38
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 37
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 36
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 35
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 34
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 33
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 32
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 31
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 30
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 29
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 28
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 27
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 26
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 25
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 24
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 23
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 22
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 21
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 20
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 19
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 18
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 17
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 16
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 15
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 14
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 13
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 12
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 11
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 10
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 9
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 8
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 7
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 6
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 5
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 4
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 3
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 2
- In sfarsit, nefumator - Capitolul 1
- In sfarsit, nefumator - Introducere
- In sfarsit, nefumator - Avertizment
- In sfarsit, nefumator - Prefaţă
Comments