Cauta

Sunday, 27 September 2015

În sfârșit, nefumător - "Metoda usoara a lui Allen Carr” - Introducere

  « O SĂ VINDEC LUMEA DE FUMAT. »

 Aşa i-am spus soţiei mele.A crezut că am luat-o razna. Lucru de înţeles, de vreme ce asistase la nenumăratele mele încercări eşuate de a mă lăsa de funat. Cea mai recentă se petrecuse în urmă cu doi ani. Trecusem prin şase luni de purgatoriu crunt înainte să mă las păgubaş – şi să-mi aprind o ţigară. Mărturisesc fără ruşine că am plâns ca un copil. Am plâns pentru că ştiam că sunt osândit pe viaţă să fumez. Mă străduisem atâta şi fusesem aşa de nefericit, încât mi-am dat seama că n-o să mai am niciodată forţa să mă supun iar acelei torturi. Nu sunt un tip violent, dar dacă vreun nefumător plin de bunăvionţă ar fi fost îndeajuns de nechibzuit atunci încât să-mi spună că orice fumător se poate lăsa cu uşurinţă, imediat şi pentru totdeauna, cred că n-aş mai fi fost responsabil de actele mele…Dar sunt convins că orice juriu din lume – format doar din fumători – m-ar fi iertat, încadrându-mi fapta la « omucidere justificată ».


 Probabil Probabilţi se pare de necrezut şi ţie faptul că unui fumător îi poate fi uşor să se lase. Dacă aşa este, te rog nu arunca această carte la coş! Ai încredere. Te asigur că până şi ţie îţi poate fi uşor să te laşi de fumat.

 Dar să revin. Doi ani mai târziu, după ce tocmai stinsesem ultima mea ţigară – ştiam că era ultima – îi spuneam soţiei mele nu numai că am devenit nefumător, ci şi că voi vindeca de fumat tot restul lumii. Recunosc că în acel moment scepticismul ei m-a cam enervat. Şi totuşi, sentimentul meu de exaltare n-a dispărut. Bănuiesc că entuziasmul de a fi devenit un fericit nefumător îmi deforma cumva perspectiva. Abia mai târziu am înţeles de ce Joyce, împreună cu rudele şi prietenii mei apropiaţi, mă considera un măscărici.

 Privind în urmă, am impresia că întreaga mea viaţă n-a fost decât o lungă pregătire pentru rezolvarea problemei fumatului. Chiar şi anii aceia oribili, când învăţam contabilitate şi apoi o practicam, m-au ajutat să descâlcesc misterele capcanei fumatului. Se spune că nu poţi înşela pe toată lumea tot timpul, însă companiile producătoare de ţigări au făcut asta ani în şir, eu aşa cred. Şi mai cred că sunt primul care înţelege cu adevărat capcana fumatului. Dacă par încrezut, mă grăbesc să adaug că eu personal n-am nici un merit – este doar meritul unor împrejurări din viaţa mea.

 Ziua glorioasă era 15 iulie 1983. Nu scăpasem de la Auschwitz, dar îmi închipui că cei care au scăpat de acolo au avut aceeaşi senzţie de uşurareşi beatitudine ca mine atunci când am stins acea ultimă ţigară. Mi-am dat seama că descoperisem lucrul pentru care se roagă orice fumător: o metodă uşoară ca să se lase.

 După ce am testat metoda pe fumătorii din jurul meu – prieteni şi rude -, am renunţat la contabilitate şi am început să fac consiliere, ajutând şi alţi fumători să se elibereze.

 Am scris prima ediţie a acestei cărţi în 1985. Unul dintre eşecurile mele – persoana descrisă în capitolul 25 – mi-a servit drept inspiraţie. Acel bărbat m-a vizitat de două ori şi de fiecare dată amândoi am avut lacrimi în ochi. Era atât de agitat, încât nu reuşeam să-l fac să se relaxeze îndeajuns ca să asimileze ceea ce-i spuneam. Dacă aş pune totul pe hârtie, mi-am zis, ar putea citi singur, când i-ar conveni şi de câte ori ar fi necesar, iar asta l-ar ajuta să recepţioneze mesajul.

 N-aveam nici o îndoială că METODA UŞOARĂ era tot atât de eficientă pentru ceilalţi fumători pe cât fusese pentru mine. Totuşi, gândul de a o transpune într-o carte mă înfricoşa. Am început să-mi fac propriul studiu de marketing. Comentariile nu erau prea încurajatoare :

 « Ce poate face o carte? Ca să mă las de fumat n-am nevoie decât de voinţă! »

 « Cum te-ar putea feri o carte de simptomele alea sinistre de abstinenţă?! »

 Pe lângă aceste comentarii pesimiste, mai erau propriile mele îndoieli. Se întâmplase adesea ca un client al clinicii mele să nu înţeleagă câte o idee importantă. Reuşisem să rezolv situaţia. Dar cum ar fi putut face aşa ceva o carte? Pe vremea când mă pregăteam pentru profesia de contabil, trăisem eu însumi frustrarea de a nu putea « întreba » cartea despre lucrurile pe care nu le pricepeam sau cu care nu eram de acord. Şi mai eram conştient că, în aceste timpuri dominate de televiziune şi de video, mulţi oameni nu sunt obişnuiţi cu lectura.

 Dar cel mai tare mă îndoiam de altceva. Nu eram scriitor şi îmi dădeam seama perfect de limitele mele în această privinţă. Ştiam că sunt capabil să stau faţă în faţă cu un fumător şi să-l conving că întâlnirile cu prietenii ar fi mult mai plăcute, că se va putea concentra mai bine şi va gestiona mai eficient stresul ca nefumător, că îi va fi extraordinar de uşor să renunţe la fumat. Dar eram oare capabil să transfer într-o carte această uşurinţă de a convinge? Ba chiar mă îndoiam că am dreptul să fac din METODA UŞOARĂ o carte şi mă întrebam dacă nu e cazul să apelez la un scriitor profesionist. Nu eram deloc sigur că va fi un succes.

 Din fericire, zeii au fost binevoitori cu mine. Am primit mii de scrisori conţinând comentarii de genul:

 « Este cea mai grozavă carte scrsă vreodată. »

 « Sunteţi pentru mine un guru. »

 « Sunteţi un geniu. »

 « Ar trebui să primiţi un titlu nobiliar. »

 « Ar trebui să deveniţi prim-ministru. »

 « Sunteţi un sfânt. »

 Sper că laudele nu mi s-au urcat la cap. Sunt cât se poate de conştient că aceste comentarii nu se refereau la talentul meu literar. Oamenii, trecând peste lipsa mea de talent, voiau să spună că, indiferent dacă afli despre ea citind o carte sau frecventând o clinica, METODA UŞOARĂ dă rezultate!

 Avem astăzi o reţea mondială de clinici bazate pe METODA UŞOARĂ, iar cartea de faţă a fost tradusă în peste 20 de limbi; în clipa când scriu aceste rânduri, ea a devenit cea mai vândută carte de nonficţiune din Germania!

 După ce am condus vreme de un an clinici antifumat, eram convins că ştiu tot ce se poate şti în acest domeniu. Şi totuşi, după 14 ani de la descoperirea metodei, învăţ câte ceva nou aproape în fiecare zi. Iată de ce mi-am făcut griji atunci când mi s-a cerut să revăd, după şase ani, prima ediţie. Îmi era teamă că practic tot ce scrisesem trebuia amendat sau suprimat.

 Însă n-aveam motive de îngrijorare. Principiile de bază ale METODEI UŞOARE sunt la fel de solide astăzi ca în momentul când am descoperit metoda. Adevărul este că E UŞOR SĂ TE LAŞI DE FUMAT!

 Nu există nici un dubiu în această privinţă. Singura mea dificultate este să-I conving pe fumători de acest adevăr simplu. Toate cunoştinţele acumulate timp de 14 ani, m-au ajutat să-i dau fiecărui fumător puterea de a vedea lumina. La clinicile noastre încercăm să atingem perfecţiunea. Orice eşec ne doare, deoarece ştim că fiecărui fumător îi poate fi uşor să se lase de fumat. Cei care nu reuşesc cred că e vorba de un eşec personal. Noi credem însă că e eşecul nostru: n-am fost în stare să-i convingem cât este de uşor şi de plăcut să te laşi.

 Am dedicat prima ediţie fumătorilor pe care n-am reuşit să-i vindec. Rata de eşec s-a calculat pe baza sumelor ce ne-au fost rambursate, deoarece clinicile noastre oferă o garanţie bănească. Pe plan mondial, rata medie de eşec a clinicilor noastre a oscilat între 5 şi 10%. Asta înseamnă o rată de succes de 90-95%.

 Deşi eram conştient că descoperisem ceva minunat, n-am Indrăznit niciodată să mă gândesc la asemenea rate de succes. Mi-ai putea replica totuşi că, de vreme ce credeam din toată inima că o să vindec lumea de fumat, trebuia să mă aştept la un succes de 100%.

 Nu, nu m-am aşteptat niciodată să ating 100%. Prizatul tutunului a fost precedenta formâ de adicţie la nicotină până în momentul când obiceiul a devenit inacceptabil în societate şi a pierit. Totuşi, mai există diverşi ciudaţi care continuă să prizeze tutun. Culmea, Parlamentul britanic e unul dintre ultimele bastioane ale acestei deprinderi (ceea ce nu e prea surprinzător dacă te gândeşti că politicienii trăiesc în general cu un secol în urmă). Prin urmare, vor exista întotdeauna dicerşi ciudaţi care vor continua să fumeze. N-am nutrit niciodată speranţa că voi vindeca individual fiecare fumător.

 În schimb, am presupus că după ce voi explica misterele capcanei fumatului şi voi risipi iluzii de genul:

fumătorilor le place să fumeze

fumătorii aleg să fumeze

fumatul îţi ia povara plictiselii şi a stresului

fumatul te ajută la concentrare şi la relaxare

fumatul e o deprindere

ai nevoie de voinţă ca să te laşi

fumătorul rămâne pe vecie fumător

dacă le spui fumătorilor că se sinucid, îi ajuţi să se lase de fumat

înlocuitorii, în particular substituţia nicotinică, îi ajută pe fumători să se lase de fumat.

…şi, mai presus de orice, voi risipi iluzia că e dificil să renunţi la fumat şi că trebuie să treci printr-o perioadă de tranziţie chinuitoare, ei bine, mi-am imaginat cu naivitate că toată lumea se va lămuri şi va adopta metoda mea.

 Am crezut că principalul meu duşman va fi industria tutunului. Dar, culmea, blocajele au apărut din partea acelor instituţii care ar fi trebuit să devină, îmi închipuiam, principalii mei aliaţi: mas-media, guvernul, organizaţiile antifumat şi stabilimentele medicale.

 Probabil că ai vâzut filmul Sora Kenny. Dacă nu l-ai văzut, era vorba acolo de vremurile în care paralizia infantilă (poliomielita) făcea ravagii printre copii. Îmi aduc aminte că simpla denumire a bolii mă înfricoşa la fel cum ne înfricoşează astăzi cuvântul « cancer » Poliomielita nu numai că paraliza mâinile şi picioarele, dar le şi strâmba. Tratamentul medical standard consta în imobilizarea membrelor în nişte fiare, pentru a preveni deformarea. Rezultatul era paralizia pe viaţă.

 Sora Kenny era convinsă că fiarele cu pricina împiedică vindecarea şi dovedise de nenumărate ori că muşchii pot fi reeducaţi, astfel încât copilul să poată merge ca înainte. Dar sora Kenny nu era medic, ci doar infirmieră. Nu conta că găsise soluţia problemei şi că acea soluţie se dovedise eficientă. Copiii trataţi de ea ştiau că are dreptate, ştiau şi părinţii, dar instituţiile medicale nu numai că refuzau să-i adopte metodele, dar îi puneau şi beţe în roate. A trebuit să treacă 20 de ani până când au acceptat ceva de domeniul evidenţei.

 Am văzut acest film cu mulţi ani înainte de a descoperi METODA UŞOARĂ. M-am gândit că e un film foarte interesant şi că probabil conţine o doză de adevăr. Însă am presupus că producătorii de la Hollywood exageraseră. Nu se putea ca sora Kenny să fi descoperit ceea ce marea ştiinţă medicală nu reuşise. Şi, bineînţeles, era puţin probabil ca specialiştii profesiei medicale să fie asemenea dinozaurilor portretizaţi în film! Cum fusese posibil să le fi luat 20 de ani ca să accepte nişte adevăruri absolut evidente?

 Se spune că realitztea e mai bizară decât ficţiunea. Îmi cer scuze că i-am acuzat pe producătorii filmului de exagerare. Chiar şi în această eră, aşa-zis luminată, a mijloacelor moderne de comunicare, şi având acces la aceste mijloace, n-am reuşit, după 14 ani, să-mi impun mesajul. Da, am dovedit ce voisem – singurul motiv pentru care citeşti această carte este că un alt fost fumător ţi-a recomandat-o. Dar nu am puterea financiară a marilor organizaţii antifumat. La fel ca sora Kenny, sunt un simplu individ. La fel ca ea, sunt celebru doar pentru că sistemul meu funcţionează. Am devenit un soi de guru al lăsatului de fumat. Am demonstrat că se poate. Dar, la ce bun, dacă restul lumii adoptă încă proceduri în totală contradicţie cu ceea ce dă rezultate?

 Ultima frază din această carte este exact cea din manuscrisul original:

 « Se simte o adiere de schimbare în societatea noastră. S-a format un bulgăre de zăpadă pe care sper că această carte îl va preface într-o avalanşă. »

 Comentariile mele precedente te pot face să crezi că nu respect profesia medicală. Nimic mai neadevărat. Unul dintre fiii mei este medic şi nu cunosc vreo profesie mai nobilă. Adevărul este că cele mai multe recomandări pentru clinicile noastre provin de la medici şi, lucru surprinzător, dintre profesiile clienţilor noştri, cea medicală e mai frecventă decât oricare alta.

 În primii ani, doctorii mă plasau cam la jumătatea distanţei dintre un şarlatan şi un vraci. În august 1997, am avut onoarea de a fi invitat să ţin o prelegere la a X-a Conferinţă Mondială privind Tutunul şi Sănătatea, de la Beijing. Cred că sunt prima persoană fără pregătire medicală căreia I s-a acordat această onoare. E o dovadă a progresului pe care l-am făcut.

 Şi totuşi, puteam la fel de bine să vorbesc în faţa unui zid. De când guma de mestecat şi plasturele cu nicotină s-au dovedit ineficiente, înşişi fumătorii au acceptat, se pare, că nu te poţi vindeca de adicţia la un drog recomandând acelaşi drog. Este ca şi cum i-ai spune unui dependent de heroină: nu fuma heroină, e periculos, mai bine încearcă să ti-o injectezi în venă (nu încerca acelaşi lcru cu nicotina, vei muri pe loc!). Cum medicii şi mass-media n-au idee ce înseamnă să ajuţi un fumător să se lase, ei continuă să le spună fumătorilor ceea ce aceştia ştiu deja: fumatul e nesănătos, e oribil şi dezgustător, e scump şi te însingurează. Nici nu le trece prin cap că fumătorii fumează nu din motivele pentru care n-ar trebui să fumeze. Adevărata problemă este să elimini motivele reale pentru care fumează!

 De ziua naţională împotriva fumatului, specialiştii profesiei medicale spun ceva de genul: « În ziua aceasta, orice fumător încearcă să se lase de fumat! » Dar orice fumător ştie că în această zi a anului majoritatea fumătorilor vor fuma de două ori mai mult, şi încă ostentativ, pentru că fumătorilor nu le place să li se spună ce să facă, mai ales de nişte indivizi care îi socotesc cretini şi care nu pot pricepe de ce fumează.

 Şi pentru că nu-i înteleg pe fumători sau cum să le uşureze calea, atitudinea ultimilor este: « Încearcă metoda asta şi, dacă nu merge, încearc-o pe cealaltă. » Ce-ar fi să existe zece tehnici diferite de tratament al apendicitei? Nouă dintre ele ar vindeca 10% din pacienţi (adică ar ucide 90%), iar a zecea ar vindeca 95%. Imaginează-ţi că a zecea metodă există de 14 ani, dar majoritatea medicilor încă le recomandă pe celelalte nouă.

 Unul dintre doctorii de la conferinţa amintită mai devreme a făcut o observaţie foarte pertinentă. A spus că medicii s-ar putea pomeni daţi in judecată pentru malpraxis dacă nu le recomandă pacienţilor cea mai bună metodă de a renunţa la fumat. În mod ironic, era un adept înfocat al terapiei de substituţie nicotinică (chewing-gum, plasture cu nicotina etc). Încerc din răsputeri să nu fiu vindicativ, dar sper să devină prima victimă a propriei sugestii.

 Când scriu aceste rânduri, guvernul Marii Britanii tocmai a aruncat pe apa sâmbetei 2,5 milioane de lire sterline pentru o campanie-şoc TV, care încearcă să-I convingă pe tineri să nu devină dependenţi de ţigară. Nu-şi dau oare seama că tinerii ştiu perfect că o unică ţigară n-o să-i omoare şi că nici un tânăr nu crede că va fi prins în capcană? Corelaţia dintre fumat şi cancerul pulmonar e cunoscută de peste 40 ani. Cu toate astea, tinerii devin azi dependenţi de ţigară în numar mai mare ca oricând. Tinerii n-au nevoie să privească la televizor ororile produse de fumat. Oricum, fumătorii au tendinţa să se ferească de asemenea emisiuni. Aproape orice tânăr din această ţară a asistat în propria lui familie la distrugerile provocate de fumat. Eu am văzut dezastrul la tatăl şi sora mea, ceea ce nu m-a împiedicat să cad în capcană.

 Am apărut în cadrul unui program naţional televizat în compania unei doctoriţe de la organizaţia ASH, care nu fumase în viaţa ei şi nu vindecase nici măcar un fumător, dar informa cu un glas categoric poporul cum îi va împiedica pe tineri campania cu pricina să se apuce de fumat. Dacă guvernul ar fi fost realist şi mi-ar fi dat mie acele 2,5 milioane de lire, ai finanţat o campanie care ar fi garantat dispariţia adicţiei la nicotină în câţiva ani!

 Cred cu adevărat că bulgărele de zăpadă a devenit o minge de fotbal. Însă nu reprezintă, după 14 ani, decât o picătură într-un ocean. Le sunt recunoscător tuturor foştilor fumători care au vizitat clinicile mele, mi-au citit cărţile, mi-au urmărit înregistrările video şi au recomandat METODA UŞOARĂ prietenilor, rudelor şi tuturor celor care au vrut să-I asculte. Totuşi, bulgărele de zăpadă nu va deveni avalanşă decât atunci când medicii şi mass-media vor înceta să recomande metode care transformă lăsatul de fumat în ceva mai dificil decât ar trebui să fie şi când vor accepta că METODA UŞOARĂ nu e o simplă metodă printre altele, ci singura metodă raţională.

 Nu mă aştept să crezi acum ce afirm, dar în momentul când vei termina cartea vei înţelege. Până şi puţinele noastre eşecuri – în comparaţie cu alte metode – ne spun ceva de genul: « N-am reuşit încă, dar metoda voastră e mai bună decât orice ştiu. »

 Dacă, atunci când termini cartea, vei simţi că îmi datorezi ceva, poţi să mă răsplăteşti înzecit. Nu numai recomandând METODA UŞOARĂ prietenilor tăi, dar, de fiecare dată când vezi/auzi un program TV sau radio ori când citeşti un articol care pledează pentru altă metodă, scriindu-le/telefonându-le ca să-i întrebi de ce nu pledează pentru METODA UŞOARĂ. Aşa va porni avalanşa. Iar dacă voi trăi s-o văd, am să mor fericit.

 Această a treia ediţie a METODEI UŞOARE  este menită să-ţi demonstreze cât de uşor şi de plăcut să renunnţi la fumat. Ai un sentiment de tristeţe şi de melancolie? Uită-l! Am realizat câteva lucruri minunate de-a lungul vieţii mele. Însă cel mai important a fost eliberarea din sclavia adicţiei la nicotină. Am scăpat de sclavie în urmă cu peste 14 ani şi încă nu m-am săturat de bucuria libertăţii. N-ai nici un motiv să fii deprimat, nu se va întâmpla nimic rău, dimpotrivă: eşti pe cale să obţii ceea ce speră orice fumător de pe planetă – SĂ DEVINĂ LIBER!




No comments:

Post a Comment

Comentariile spam, cele ce fac reclame sau cele ce aduc jigniri, instigari la violenta sau ura de rasa, si fara a ne limita la atat, tot ce nu este potrivit pentru un comentariu nu va fi aprobat.

Popular Posts