Skip to main content

In sfarsit, nefumator - "Metoda usoara a lui Allen Carr” - Capitolul 13

ŢIGĂRI COMBINATE



 Nu, ţigara combinată nu înseamnă să fumezi două sau mai multe ţigări deodată. Când ţi se întâmplă aşa ceva, începi să te întrebi de ce o fumai pe prima. O dată mi-am ars mâna încercând să-mi pun în gură o ţigară, deşi mai aveam acolo una! De fapt, nu e un gest atât de stupid pe cât crezi. Aşa cum am mai spus, până la urmă ţigara nu mai calmează chinul lipsei de nicotină şi ai senzaţia că îţi lipseşte ceva chiar dacă fumezi. Este frustrarea cea mai cumplită a fumătorului ţigară de la ţigară. De fiecare dată când ai nevoie de doza de nicotină, fumezi deja – şi de aceea marii fumători se apucă adesea de băutură sau de alte droguri. Dar mă îndepărtez de subiect.


 Ţigara combinată este cea prilejuită de două sau mai multe dintre motivele obişnuite de a fuma, ceea ce se întâmplă, de pildă, la recepţii, petreceri, nunţi, mese la restaurant. Toate acestea sunt exemple de împrejurări deopotrivă stresante şi relaxante. Poate părea o contradicţie, dar nu este. Orice tip de socializare, chiar între prieteni, poate fi stresantă, dar în acelaşi timp ai vrea să te distrezi şi să fii complet relaxat.

 Există împrejurări în care toate cele patru motive sunt prezente concomitent. Condusul maşinii poate fi una dintre ele. Dacă tocmai ai ieşit dintr-o situaţie neplăcută – o vizită la doctor sau la dentist de exemplu – poţi acum să te relaxezi. În acelaşi timp, condusul maşinii presupune întotdeauna un pic de stres – trebuie să fii atent, să nu-ţi pui în pericol viaţa. Pe deasupra, e necesar să te concentrezi. E posibil să nu fii conştient de ultimii doi factori, dar asta nu înseamnă că ei nu există la nivel subconştient. Iar dacă eşti blocat în trafic sau mergi mult pe autostradă, s-ar putea să te şi plictiseşti.

 Alt exemplu clasic este jocul de cârţi. Dacă e vorba de bridge sau pocher, trebuie să te concentrezi. Dacă pierzi mai mult decât îţi poţi permite, eşti stresat. Dacă nu primeşti o carte cumsecade multă vreme, începi să te plictiseşti. Şi, în tot acest timp, se presupune că te distrezi, că eşti relaxat. Oricât de puţin i-ar chinui lipsa de nicotină, toţi fumătorii vor fuma ţigară de la ţigară în timpul jocului de cărţi – chiar şi fumătorii ocazionali. Scrumierele se vor umple imediat de chiştoace. Deasupra jucătorilor va pluti un fum să-l tai cu cuţitul. Presupunând că l-ai bate pe umăr pe oricare din fumătorii prezenţi şi l-ai întreba dacă savurează ţigara, răspunsul ar fi: « Îţi baţi joc de mine?! » Se întâmplă adesea ca după asemenea nopţi, trezindu-ne dimineaţa cu gura coclită, să hotărâm că ne lăsăm de fumat.

 Aceste ţigări combinate sunt de obicei « cele speciale », cele care ne vor lipsi, credem noi, cel mai tare când ne vom lăsa. Ne închipuim că viaţa nu va mai fi niciodată atât de plăcută. De fapt, acţionează acelaşi principiu: aceste ţigări nu fac decât să ne calmeze chinul lipsei de nicotină, iar în anumite momente avem o nevoie mai presantă să calmăm acest chin.

 Să clarificăm ceva. Nu ţigara este specială – ci ocazia. În clipa când vom scăpa de nevoia de ţigară, aceste ocazii vor deveni şi mai plăcute, iar situaţiile generatoare de stres vor deveni mai puţin stresante. Voi explica acest lucru mai în detaliu în capitolul următor.

Comments

Popular posts from this blog

Țări care încep cu litera M

Cunoaște lumea! Lista țărilor lumii, cu litera M Macau,  Macedonia,  Madagascar,  Malawi,  Malaezia,  Maldive,  Mali,  Malta,  Martinique,  Mauritania,  Mauritius,  Maroc,  Mayotte,  Mexic,  Monaco,  Mongolia,  Montserrat,  Mozambic,  Muntenegru

Țări care încep cu litera R

Cunoaște lumea! Lista țărilor lumii, cu litera R  Regatul Unit,   Reunion San Denis, Republica Dominicană,  România,  Rusia,  Ruanda.

Am dat cu lavabil si ies pete galbui. Ce sa fac?

In general pete galbene sau galbui apar atunci cand deja avem lavabila data pe pereti sau tavane si dorim sa aplicam alta lavabila peste. Caci pe gletul nou nu are de ce sa iasa pete. Motivele pentru care ies pete galbui pot fi mai multe. Enumeram: oxizi (de la vreo inundatie) pigmentul din veche vopsea suprafata faramicioasa 1. Oxizi Daca a avut loc o inundatie, inflitrare de apa, atunci cand suprafata se ususca, de regula se pateaza. Pata are forme ciudate si este de culoare galbena spre portocaliu, in anumite cazuri cu tenta de maroniu.